Zilele acestea se dă lupta decisivă pentru independența justiției.
Parlamentul se întâlnește și votează modificările la pachetul de legi. În acest moment, e evident că agenda unei găști de politicieni corupți a pus stăpânire peste majoritatea parlamentară. Vor să dea lovitura finală: îngenuncherea justiției.
Apelul făcut de către comunitatea Declic se adresează românilor, pentru că și dacă un număr mic decide să își contacteze senatorul, acest demers comun ar fi de departea cea mai impresionantă mobilizare a cetățenilor din istoria democrată a României. Nu lăsa însă acest demers pentru alții - fii parte din mișcare. Contactează-ți de-ndată senatorul!
Acesta este un moment de cotitură pentru România. Așa că o spun cu toată sinceritatea - viitorul nostru depinde de capacitatea noastră de a ne mobiliza. Respiră adânc și adună-ți forțele. Crudul adevăr este că reușita noastră depinde de măsura în care în aceste zile vom fi fermi, vocali și mai ales mulți.
Ce facem acum? Acum rămânem pe baricade și facem ceea ce știm mai bine: câștigăm campanii. Așa cum am oprit distrugerea Roșiei Montane, așa cum l-am alungat pe Victor Ponta de la putere după Colectiv, așa cum am convins FSC să retragă certificatul de sustenabilitate al Schweighofer.
Pe termen lung, puterea este la noi. Trebuie doar să le reamintim și politicienilor acest lucru.
Contactează-ți și tu senatorul din județul tău și cere-i să respingă Legile Justiției. Va trebui să te asculte deoarece votul tău a fost cel care l-a adus acolo. Nu-ți fie teamă, vei vedea ca senatorii sunt oameni ca și noi, cu două mâini, două picioare și mai ales două urechi de auzit.
Orice ar fi, nu rămânem pasivi, pentru că ei se bazează pe asta pentru a-și duce la îndeplinire planul. De data aceasta, miza este prea mare.