În perioada 02.12.2020 - 20.12.2020, Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice lansează campania „Crăciunul copiilor din Lunca Siretului” cu scopul de a ajuta copiii din 8 familii defavorizate care trăiesc în aria naturală protejată Lunca Siretului Inferior din județul Vrancea.
Pentru copiii din satele Pufești și Homocea, venirea iernii este un alt moment în care trebuie să îndure greutățile pe care le aduce anotimpul rece. Mai tot timpul flămânzi, cu haine rele și rupte, aproape desculți și cu ochii roșii de la fumul gros al sobelor în care ard deșeuri acești copii fac parte din comunitățile rurale pe care ACDB a înțeles că trebuie să le sprijine pentru a se dezvolta durabil și în armonie cu natura. Din acest motiv, anul acesta dorim să oferim copiilor și familiilor defavorizate din aceste sate situate în Lunca Siretului un Crăciun cu mai multe zâmbete și bucurie, iar familiilor lor un ajutor cu care să treacă mai ușor iarna.
Obiectivele campaniei
- Sprijinirea copiilor din familiile defavorizate cu rechizite, haine și echipamente necesare participării la scoală în condiții decente;
- Oferirea de Crăciun copiilor a unor cadouri compuse din jucării, haine, încălțăminte și dulciuri;
- Sprijinirea familiilor defavorizate cu alimente, haine, bunuri și materiale sanitare care le sunt strict necesare;
- Colectarea de fonduri și bunuri pentru susținerea activităților specifice fiecărei familii (renovarea camerelor, achiziție de echipamente strict necesare, achiziția de lemne de foc etc).
Programul campaniei
- Campania Crăciunul copiilor din Lunca Siretului se va desfășură în perioada 2-20 Decembrie 2020;
- Lansarea campaniei va fi făcută în data de 4 decembrie 2020 printr-un comunicat de presă și prin intermediul paginii web și a rețelelor de sociale;
- La finalul campaniei se va realiza un comunicat de presă cu rezultatele Campaniei.
Parteneri
- Primăria comunei Pufești
- Primăria comunei Homocea
- Smart Cups Agency