Expert Forum dă startul concursului de fotografie. Vrem să vedem cum s-au cheltuit banii UE în România, și mai ales pe ce! Săli de sport construite în pustiu, spații de expoziție care stau cu lacătul pus și nefolosite, lucrări de construcție care s-au stricat înainte să fie terminate, dar și proiecte care au adus beneficii reale comunității.


Vrem să le vedem pe toate și avem nevoie de fotografi să le găsească, să le imortalizeze și să ni le arate în cele mai interesante ipostaze! Și mai mult decât atât, le și premiem pe cele mai bune.

Premiile:

Locul I – 1000 RON
Locul II – 800 RON
Locul III – 500 RON

Cu ajutorul unui juriu, vom alege cele mai bune fotografii și le vom premia. Suntem bucuroși să anunțăm că juriul va fi format din:

Angela Cristea, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România
Cristian Preda, Europarlamentar
Dan Perjovschi, Artist vizual

Acordarea premiilor va avea loc pe 10 Decembrie la București, în cadrul evenimentului de închidere a proiectului, cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție.

Tema


Banii UE…vorbesc!
A reușit România să susțină dezvoltarea prin accesarea fondurilor UE?

În 2018, vorbim încă de un număr mic de administrații locale care accesează fondurile UE pentru a susține implementarea a unor proiecte de interes pentru cetățeni la nivel local. Mai mult decât atât, dintre proiectele finanțate prin fonduri UE, nu toate răspund unor nevoi reale.

EFOR crede că banii publici (naționali sau UE) trebuie să fie cheltuiți într-o manieră care contribuire la creșterea sustenabilă a comunităților noastre, așa că ne-am propus să vedem cum s-au cheltuit banii UE până acum ca apoi să vedem împreună cum i-am putea cheltui mai bine.
 
Ce ne interesează?

Așteptăm fotografii care să ne arate cum s-au cheltuit banii UE până acum – proiecte încheiate și proiecte în derulare.

Prin fonduri UE s-au construit sălie de sport nefolosite, centre de excelență sau antreprenoriat care sunt închise sau lucrări de constructție care s-au stricat înainte să fie terminate. Însă, în același timp, fondurile UE au fost folosite pentru a revitaliza anumite comunități prin investiții în transport, digitalizare și spații pentru activități la dispoziția cetățenilor.

Vrem să le vedem pe toate și avem nevoie de fotografi să le găsească, să le imortalizeze și să ni le arate în cele mai bune ipostaze!

Vor fi evaluate atât din punct de vedere al originalității și creativității fotografiei, cât și al obiectivului/proiectului imortaliza

Cine poate participa?

Orice persoană pasionată de fotografie (fie că este amator, fie profesionist) și de implicare civică, a cărei imaginație este “gâdilată” de tema concursului nostru.

Se pot înscrie doar persoanele fizice care au împlinit 18 ani (nu se pot înscrie persoanele juridice – companie sau organizație). O fotografie poate fi înscrisă în numele unei persoane sau colectiv, dacă este cazul.

Procedura de participare

Fotografia/fotografiile trebuie să fie trimise electronic pe adresa de e-mail office@expertforum.ro cu titlul “Competiție foto” până pe 1 decembrie 2018, până la sfârșitul zilei (ora 24.00). Fiecare participant poate înregistra până la trei (3) fotografii.

Perioada de participare: 17 noiembrie – 1 decembrie 2018 (până la sfârșitul zilei)

 

Detalii și regulament: www.expertforum.ro/europamea/concurs-de-fotografie-banii-ue-vorbesc