Fundația Pro Patrimonio consideră o pierdere uriașă pentru țară amânarea deciziei de includere a sitului minier Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial, la cererea inexplicabilă a Statului Român. Prin aceasta, autoritățile refuză comunității locale și societății în general posibilitatea de a valorifica peisajul cultural local în mod sustenabil, menținînd situația de subdezvoltare și blocaj existentă.
Deși situl este pe lista patrimoniului național, Statul Român nu a fost capabil de nici o măsură coerentă și eficientă de a conserva, cerceta și pune în valoare valorile locale. Recunoașterea valorii și lucrările minime de conservare realizate se datorează exclusiv eforturilor societății civile și ale localnicilor, adesea în ciuda autorităților responsabile.
Fundația Pro Patrimonio consideră reprezentarea României la Comitetul Internațional al UNESCO din 24 iunie – 4 iulie 2018 inadecvată și rușinoasă. Solicităm demisia Ministrului Culturii pentru modul dezastruos în care a gestionat cererea României de a include situl minier Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial și invităm societatea și autoritățile la o dezbatere largă, transparentă pentru o politică legată de conservarea și dezvoltarea durabilă a sitului minier Roșia Montană, ca model pentru o direcție asumată de salvare a patrimoniului României! Solicităm, de asemenea, Guvernului României să-și clarifice public poziția legată de exploatarea auriferă de la Roșia Montană.
Reamintim că, între 24 iunie și 4 iulie, la Manana, Bahrain, s-a întrunit Comitetul Internațional al UNESCO pentru a discuta și decide probleme legate de patrimoniul mondial, printre care și noi cereri de includere. Printre aceste cereri s-a aflat și cererea României de includere în Lista Patrimoniului Mondial a sitului minier Roșia Montană. Cererea a fost însoțită de o documentație tehnică realizată de experți și de recomandarea ICOMOS (Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor – o rețea de specialiști în sprijinul UNESCO) de a acorda calificarea OUV (outstanding value – valoare excepțională) și de a include situl minier Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol.
Înaintea întrunirii comitetului, Ministerul Culturii din România a anunțat intenția de a retrage dosarul de pe ordinea de zi a comitetului. Acesta este gest fără precedent care ridică mari semne de întrebare legate de modul în care Ministerul Culturii înțelege misiunea pe care o are, de a proteja patrimoniul țării. Intenția de retragere a fost înlocuită, după zile de reprogramare a discuțiilor, de o cerere de amînare a deciziei. În dimineața zilei de 2 iulie s-a discutat această cerere și a fost redactată o rezoluție de amânare, care permite Statului Român să revină în maxim 3 ani cu cererea de clasare, timp în care se recomandă Statului Român să ia măsuri și să întărească protecția sitului.
Toate statele participante s-au luptat pentru înscrierea de noi situri în Lista Patrimoniului Mondial și s-au bucurat de reușită, fiind motiv de recunoaștere atît a valorii, cît și a eforturilor națiunii pentru conservarea identității și culturii. În acest context, modul în care România s-a prezentat este scandalos, atît diplomatic, cît și la nivel de reprezentare a țării, și descurajant pentru societate. Argumentul prezentat de către autorități, periclitarea procesului de arbitraj cu compania minieră, este șubred, atîta timp cît situl deja este incus în lista patrimoniului național, deci are, cel puțin pe hîrtie, un regim special de protecție și conservare. Din păcate pentru actuala guvernare protecția patrimoniului este doar declarativă, iar legile firave nerespectate. E suficient să amintim propunerea recentă legislativă de dezincriminare a lucrărilor neautorizate pe monumente istorice și zone protejate.
România are rata cea mai mare de distrugere și neglijare a patrimoniului din Europa. Suntem comparați cu Siria, unde războiul produce distrugeri cumplite irecuperabile. Într-o societate prosperă, echilibrată, fără conflicte armate, care poate fi motivul pentru acest fapt îngrijorător? Patrimoniul și peisajul construit sunt elemente fundamentale ale identității unei țări, a educației și dezvoltării societății. În anul în care țara serbează 100 de ani de la întregire și privește către viitor, istoria dispare sub ignoranță, nepăsare și incompetență!