Zilele trecute citeam cu uimire sentinta aplicata societatii civile de catre sentorul PD-L Iulian Urban: faliment. Motivul invocat pentru prespusul faliment ar fi „asurzitorul fasait al Coalitie” Opriti Codurile! Aflam cu stupoare ca aceasta coalitie si-ar fi atins limitele, „macinata de interese meschine” si ca s-ar fi autodizolvat, organizatiile membre parasind una cate una corabia pana cand n-au mai ramas decat doi reprezentanti.
Cu siguranta nu eram printre cei doi reprezentanti. In loc sa particip in Parlament la mascarada consultarilor publice pe marginea proiectelor de cod civil si penal, eram in fata calculatorului analizand temeinic textele propuse. Acelasi lucru il faceau si alti colegi de-ai mei. Departe de a se autodizolva, Coalitia Opriti Codurile continua sa existe, probabil spre disperarea politicienilor ale caror planuri au fost incurcate de virulenta cu care aceasta coalitie a inteles sa sustina un principiu pana la capat.
Daca s-a auzit vreun „fasait” atunci acesta a venit cu siguranta dinspre guvernanti si strategiile lor succesive de a impune niste proiecte legislative fundamentale pentru viata cetatii pe orice cale numai pe cea legala si fireasca nu. Eforturile lor, demne de o cauza mai buna, merita metionate, la fel cum merita reamintita si reactia societatii civile, mai vie ca niciodata.
La inceputul lunii ianuarie 2009, Guvernul anunta ca isi va angaja raspunderea pe proiectele de Cod civil, Cod penal, Cod de procedura civila si Cod de procedura penala. Proiectele respective nu fusesera supuse, in varianta lor finala, niciunei consultari publice, desi acest lucru era obligatoriu potrivit Legii nr.52/2003. Mai mult, unii dintre pasii legali obligatorii ce trebuiau urmati in procedura de adoptare a proiectelor fusesera sariti cu o eleganta nepasare sau ignoranta: lipseau avize, lipseau studiile de impact, in cazul unuia dintre coduri lipseau chiar tezele prealabile care ar fi trebuit adoptate inainte de redactarea textului. In final, din cauza eludarii unor proceduri menite tocmai sa asigure eficienta unei legi, textele propuse scartaiau din inchieturi. Daca ar fi fost adoptate in forma propusa, printr-o procedura care nu ar fi permis dezbaterea lor in detaliu, rezultatul ar fi fost o noua „balba” legislativa, amendata inainte sa isi produca efectele, ciopartita pe la Curtea Constitutionala, eventual amanata de la intrarea in vigoare sine die. Un scenariu pe care l-am invatat cu scarba pe de rost. „Falimentara” societate civila a reactionat. Rezultatul: pe 13 februarie 2009 presedintii celor doua Camere ale Parlamentului declarau public ca proiectele vor intra in dezbatere parlamentara.
Lipsurile de procedura afectau insa in continuare legitimitatea proiectelor. In plus, procedura parlamentara propusa urma sa se desfasoare cu o viteza remarcabila pentru complexitatea proiectelor, fiind invocat un termen limita de 15 mai 2009, impus de Comisia Europeana. Asa ca „falimentarii” au recidivat. S-au coalizat intr-o formula larga si rar intalnita pana acum, au dat in judecata Guvernul si Ministerul Justitiei, au cerut explicatii de la Comisia Europeana, au organizat conferinte de presa, s-au intalnit cu ministrul Justitiei, cu primul-ministru, cu presedintele Senatului, in final si cu Presedintele Romaniei, au luat la bani marunti sutele de pagini ale proiectelor.
Si rezultatele nu au intarziat sa apara: termenul de 15 mai impus de Comisia Europeana s-a dovedit a fi un balon de sapun; a doua zi dupa intalnirea cu primul-ministru, in care i se atragea atentia asupra lipsei tezelor prealabile ale proiectului de Cod civil, acestea erau adoptate de Guvern; parlamentarii au renuntat la imposibila misiune a dezbaterii a patru coduri in acelasi timp si s-au concentrat pe doar doua dintre acestea; Ministerul Justitiei a retras in final proiectele codurilor civil si penal din Parlament, recunoscand implicit nelegalitatea lor; angajarea raspunerii Guvernului a capatat cu timpul un caracter fantomatic, luarea unei decizii in acest sens fiind amanata repetat.. Mai mult, parlamentarii din Comisia speciala de analiza a codurilor au muncit pe text trei luni de zile intr-un ritm pe care nu l-am mai vazut de mult in Parlament, aducandu-si aminte ca ei sunt „legiuitorul” si ca activitatea lor consta in mai mult decat a pune stampila „aprobat” sau „respins” pe ordonantele de urgenta ale Guvernului.
Poate cel mai important rezultat: proiectele codurilor au devenit subiect pe agenda publica, micsorandu-se riscul sa fim loviti in moalele capului de noile lor prevederi in viitorul apropiat, daca ne-am fi gasit in situatia sa ne casatorim, sa divortam, sa adoptam un copil, sa incheiem un contract, sa ne aparam de un hot intrat peste noi in casa in plina zi, sa publicam un articol sau o carte etc. Alta ar fi fost situatia daca cele patru coduri ar fi intrat in viata noastra pe usa din spate, asa cum isi dorea Guvernul.
Coalitia Opriti Codurile a mai avut o realizare importanta: a aratat ca mai exista oameni care sa creada in puterea „literei de lege”, careia trebuie sa i se supuna nu numai cetatenii de rand, ci in primul rand guvernantii. „Unde e lege nu-i tocmeala” spune o vorba romaneasca de care acestia par sa fi uitat, sub imperiul unui mult mai convenabil „scopul scuza mijloacele”. Ce conteaza ca, de exemplu, legea cere imperativ realizarea unor studii de impact ale proiectelor de lege, inainte de adoptare, pentru a ne asigura ca, odata intrate in vigoare, nu raman niste simple semne pe hartie, ci se si aplica? „Le vom face dupa adoptare” ni s-a raspuns cu seninatate cam pe la toate nivelurile de decizie. Ei bine, coalitia Opriti Codurile nu a acceptat o astfel de abordare, a refuzat sa legitimeze o procedura parlamentara pe marginea unor proiecte inaintat Parlamentului cu incalcarea legii, nu a cedat nici macar la eternul santaj emotional care invoca „interesul national” („daca nu adoptam codurile pana la 15 mai, indiferent de procedura, vom fi sanctionati de Comisia Europeana”), toate acestea in numele unui principiu: „Legea”. Si, scrasnind din dinti, guvernanti nu au mai avut alternativa decat sa renunte la planurile lor initiale.
Totusi, ratiunea de a fi a coalitiei continua inca sa existe: studiile de impact nu au fost realizate, desi Parlamentul are posibilitatea de a cere Ministerului Justitiei acest lucru inainte de adoptarea textelor de lege; artificiul retragerii a doua coduri din Parlament si a preluarii lor ca propuneri legislative de catre parlamentari, menit sa ocoleasca etapa dezbaterii publice din Legea nr.52/2003, dublat de organizarea unor pompieristice discutii „de fond” cu partile interesate nu au produs rezultatul dorit al unei reale consultari publice; unele texte ale codurilor ne vor da dureri de cap daca vor intra in vigoare; fantoma angajarii raspunderii Guvernului bantuie nestingherita.
Coalitia Opriti Codurile mai are inca putere, inclusiv sa treaca peste inerentele diferende de opinie din interiorul sau, si se va lupta in continuare pentru rezolvarea acestor probleme. Insa daca nu va reusi in totalitate in demersul sau, nu vom vorbi de falimentul societatii civile, ci de cel guvernantilor fata in fata cu statul de drept si reforma justitiei. Pentru ca, pana la urma, responsabilitatea conducerii turmei pe drumul corect, departe de prapastie, este a ciobanilor, nu a cainilor de paza.
Diana-Olivia Hatneanu