Rețeaua European Civic Forum (ECF), cu peste 100 de organizații membre, din 28 de țări europene, va adresa luni noilor europarlamentari o scrisoare ce exprimă îngrijorările societății civile cu privire la portofoliile viitoarei Comisii Europene, în ajunul audierii comisarilor propuși de Ursula von der Leyen.
Pe de o parte, este considerată inacceptabilă nominalizarea fostului ministru al Justiției din Ungaria pentru o funcție de monitorizare a statului de drept din țările în curs de aderare. Pe de altă parte, scrisoarea solicită modificări specifice în definirea celor mai importante mandate pentru funcționarea sănătoasă a societății civile: Vicepreședinte pentru Valori și Transparență (modificările solicitate aici) și Vicepreședinte pentru Democrație și Demografie (modificările solicitate aici).
Textul integral al scrisorii se regăsește AICI.
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile a semnat deja scrisoarea, în calitate de membru ECF, și invită toate organizațiile și grupurile civice interesate să se alăture demersului, anunțându-și adeziunea în formularul disponibil AICI, până cel târziu joi, 19 septembrie.
Sursa foto: aici