Am luat cunostinta de procedura rapida, derulata fara transparenta, de nominalizare a domnului Senator PNL - Victor Ciorbea pentru demnitatea de Avocat al Poporului in Romania.

Atragem atentia opinie publice ca, in esenta, functia de Avocat al Poporului nu trebuie ocupata de o persoana care, asa cum declara Victor Ciorbea (”vechimea este binisor mai mult decat cea prevazuta de art. 143 din Constituţie”), trebuie sa indeplineasca exclusiv conditia de vechime in profesie de 18 ani. Chiar daca neprecizata explicit de Constitutie, o premisa esentiala a bunei functionari a institutiei Avocatului Poporului, asa cum rezulta ea din experienta dreptului comparat, impune conditia de impartialitate. Acest aspect, de altfel, este sugerat de cadrul legal in Romania, nu in conditiile de selectie a persoanei care urmeaza sa ocupe aceasta functie ci in Art. 8 din Legea 35: Mandatul de Avocat al Poporului se exercita de la data depunerii, in faţa presedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, a urmatorului juramant: "Jur sa respect Constituţia si legile ţarii si sa apar drepturile si libertaţile cetaţenilor, indeplinindu-mi cu buna-credinţa si imparţialitate atribuţiile de Avocat al Poporului. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!". Or, numirea in aceasta functie a unei persoane cunoscuta pentru pozitiile partizane virulente, fost presedinte de partid, prim ministru politic si, pana recent, Senator PNL, reprezinta o ignorare brutala a acestei conditii minimale pentru functionarea eficienta a institutiei.

Ne exprimam ingrijorarea pentru faptul ca numirea, facuta in spatele usilor inchise, a unei persoane cu profunde resentimente partizane, cunoscuta pentru modul impropriu prin care comunica cu jurnalistii in spatiul public , poate submina mandatul unei institutii esentiale in sistemul de check and balances, si asa fragil, al democratiei romanesti, pentru urmatorii cinci ani. Prin aceasta nominalizare, Primul Ministru Victor Ponta, in calitate de lider al coalitiei de guvernare, isi ignora propriile angajamente privind numirea/sustinerea unei persoane independente in fruntea institutiei Avocatului Poporului, angajamente pe care le lua, referindu-se inclusiv la procedurile parlamentare de numire, dupa criza din vara anului 2012 (23.07.2012 - declaratie P.M. Victor Ponta intr-un interviu Der Spiegel, ca raspuns la solicitarea Comisiei Europene,  ”Dorim sa indeplinim cerinta Bruxellului de a numi un avocat al poporului independent politic care sa monitorizeze institutiile noastre democratice.”)

In incheiere, doar pentru a sublinia distanta imensa dintre profilul european al unui Ombudsman si modelul preferat azi in Romania, indemnam politicienii romani sa isi indrepte mai mult atentia catre Uniunea Europeana, acolo unde fostul Ombudsman Nikiforos Diamandouros a fost un profesor si un cercetator renumit atat in Grecia cat si in Statele Unite, iar actualul Ombudsman, Emily O’Reilly - o reputata jurnalista si activista pentru transparenta si responsabilitate, prima femeie Ombudsman din istoria Irlandei.

 

In cazul in care Victor Ciorbea reuseste sa ocupe aceasta functie, IPP isi rezerva dreptul de a semnala practicile din Romania pentru a determina dezafilierea Avocatului Poporului din orice retea internationala.

Sursa: IPP.ro