Marele Premiu al Galei Societății Civile a fost acordat pentru prima dată în istoria proiectului unei inițiative înscrise în secţiunea „Proiecte şi campanii de Voluntariat”. Comunitatea de voluntari MagiCAMP, al Asociaţiei MagiCAMP, a fost desemnat marele câştigător al Galei Societății Civile, ediția 2019. Același proiect a obținut și Locul I la secțiunea „Proiecte și campanii de Voluntariat”.

Taberele MagiCAMP au rolul de a-i bucura pe copiii bolnavi de cancer sau de alte boli grave, dar și pe familiile acestora. Este necesar ca tratamentul urmat de copii să fie susținut de activități prin care aceștia să-și recapete încredere în sine și în ceilalți, care să le crească stima de sine și să-i ajute să devină mai independenți. Aceste activități au rolul de a-i susține pe copii în lupta cu boala și de a-i motiva pe parcursul drumului spre însănătoșire. Taberele au găzduit 32 de copii în 2014, 84 de copii în 2015, 180 în 2016, 220 în 2017 și 270 în 2018. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără o comunitate puternică de voluntari, din țară și din străinătate, care în prezent numără peste 500 de membri activi și peste 2000 de persoane înscrise pe site - Comunitatea de voluntari MagiCAMP.  

Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică a câştigat premiul I la secţiunile „Educație, Învățământ, Cercetare” şi „Proiecte pentru Tineret” cu proiectul Debate as an Educational Tool şi locul I la secţiunea „Programe” cu Programul de dezbateri în liceu. De asemenea, Asociația Solar Decatlon România a câştigat trei premii: Premiul Special pentru INOVAȚIE şi locul II în secţiunea „Apărarea drepturilor individuale/colective” cu proiectul EnergiaTa şi locul II în secţiunea „Educație, Învățământ, Cercetare”, cu proiectul Casa solară EFdeN Signature.

În cadrul ediției 2019 a Galei Societății Civile au fost înscrise în competiție 181 de proiecte, respectiv 144 de proiecte, 23 de programe și 14 campanii de comunicare.

Anul acesta cele mai multe proiecte au fost înscrise la secțiunea „Premiul Special pentru INOVAȚIE”, respectiv 37. În topul înscrierilor, secţiunea este urmată de „Educație, Învățământ, Cercetare”, cu 33 de proiecte și de „Proiecte pentru Tineret”, cu 32 de înscrieri.

 

Lista completă a câștigătorilor Galei Societății Civile 2019:

 

MARELE PREMIU – GALA SOCIETĂȚII CIVILE 2019

Comunitatea de voluntari MagiCAMP - Asociația MagiCAMP

                               

Educație, Învățământ, Cercetare             
I               Debate as an Educational Tool - Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică     

II             Casa solară EFdeN Signature - Asociația Solar Decatlon România              

III            IziBac - Redăm plăcerea învățatului - Grupul de Inițiativă IziBac                                


Artă și Cultură
  
I               Ambulanța pentru Monumente - Asociația Monumentum                                          

II             ADOPTĂ O PICTURĂ! - Asociația de Dezvoltare Regională AEGYSSUS                                       

III            Tinere Talente - Fundația Regală Margareta a României                                 

                                               

Apărarea drepturilor individuale/colective           

I               Protecție pentru copiii afectați de migrația economică a părinților - Salvați Copiii România

II             EnergiaTa - Asociația Solar Decatlon România                                    

III            STOP excluziunii în şcolile din România! Fenomenul ”Brăila” - Asociația pentru Educație și Justiție Socială HUMAN CATALYST

III            Monitorizarea legii 248/2015 (Fiecare copil în grădiniță) - Asociația Reality Check                                                           

Comportament civic și Participare publică            

I               Redirectioneaza.ro - Code4Romania                                      

II             Academia Rowmania - Sezonul de activități 2018 - Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23     

III            Vecinii, împreună, mută pietre în parcul Bazilescu - Grupul de Inițiativă Civică Bucureștii Noi

 

Sănătate            

I               Dezvoltarea Registrului Național al Cancerelor la Copil în România (RNCCR) - Asociația Dăruiește Aripi

II             Taberele MagiCAMP, pentru copiii cu afecțiuni oncologice - Asociația MagiCAMP

III            Fiecare Copil Contează - Salvați Copiii România                 

 

Incluziune socială            

I               InSide Out - The Duke of Edinburgh's International Award Romania                                        

II             Connecting for children with autism - Asociația Help Autism

III            Fondul Special pentru Copii - Fundația Regală Margareta a României                                     

 

Servicii de Asistență socială        

I               Telefonul Vârstnicului - Fundația Regală Margareta a României                

II             ABILITAXI - RE:START Cauză Bună

III            Construiește o casă, dăruiește o acasă! - Hope and Homes for Children Romania

III            Butonul care salvează vieți - Fundația de Sprijin Comunitar

                                               

Protecția mediului          

I               Munții Făgăraș - 2544 de motive să îi protejezi! - Fundația Conservation Carpathia

II             Banca pentru Alimente București - Banca pentru Colectarea și Distribuția Alimentelor    

III            Plantăm fapte bune în România - Asociația EcoAssist    

III            Administrarea Parcului Natural Văcărești - Asociația Parcul Natural Văcărești     

 

Dezvoltare economică și socială

I               WISE.travel - Fundația ”Alături de Voi” România

I               Cafeneaua Brutăria cu Povești și Hostelul Bread and Breakfast - Organizația Umanitară CONCORDIA

II             Antreprenoria Social - Fundația Romanian Business Leaders                                      

III            Ambasada Sustenabilității în România - Asociația Responsible Business                                             

 

Proiecte și campanii de Voluntariat         
I               Comunitatea de voluntari MagiCAMP - Asociația MagiCAMP                    

II             Campania Dă BLOCK agresivității! Și ”glumele” dor. Stop cyberbullying! - Salvați Copiii România                            

III            Plantăm fapte bune în România - Asociația EcoAssist                                    

 

Proiecte pentru Tineret

I               Debate as an Educational Tool - Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică

II             Partidul te vrea tuns - Ghidul ilustrat al comunismului românesc - Asociația Apulum Forum

III            GreenIMPACT, educație pentru viitorul satului românesc - Fundația Noi Orizonturi         

 

Programe           

I               Programul de dezbateri în liceu - Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică    

II             Teach for Romania - Teach for Romania                               

III            Civic Labs - Code4Romania                                         

 

Inițiative Cetățenești     

I               Oxford for Romania Summer School - Grupul de Inițiativă Oxford for Romania                  

II             IziBac - Redăm plăcerea învățatului - Grupul de Inițiativă IziBac                                

III            România Centenară - Camelia Moise

                                               

Campanii de comunicare pe teme sociale             

I               In a Relationship - Campania Respectului Avon - Avon Cosmetics România & Fundația Friends for Friends

II             Mame Adolescente - Asociația Art Revolution & Bad Unicorn

III            CRONICARI DIGITALI - Zaga Brand & Institutului Național al Patrimoniului                                                              

Premiul Special Organizația NEW ENTRY

Banca pentru Alimente București - Banca pentru Colectarea și Distribuția Alimentelor                    

 

Premiul Special pentru INOVAȚIE

EnergiaTa  - Asociația Solar Decatlon România                                   

                                                               

Pentru mai multe detalii despre Gala Societății Civile 2019, vizitați: www.galasocietatiicivile.ro

Gala Societăţii Civile este cel mai amplu proiect care promovează şi premiază activitatea sectorului asociativ din România. Iniţiată în anul 2002, Gala Societăţii Civile are ca misiune recunoaşterea tuturor iniţiativelor luate pentru îmbunătăţirea vieţii într-o comunitate, promovarea şi premierea spiritului civic şi a responsabilităţii sociale în România.

Gala Societății Civile este un proiect THE INSTITUTE.

Susţinătorii Galei Societatii Civile 2019:
Partener principal: KMG International

Partener pentru Sustenabilitate: Lidl România

Sponsor fondator: Fundaţia Vodafone România

Parteneri: BCR, Bursa Binelui, ŠKODA, Metropolitan Life

Parteneri Media Principali: Rock FM, Radio România Cultural, Promenada Mall

Parteneri Media: IQads.ro, News.ro, Rezistența TV, RFI România, România Pozitivă, Șapte Seri, ŞtiriONG.ro, TPS Engage, TVR, Zile și Nopti.

Parteneri tradiționali: Gavrilă & Asociații, AVON România, Netvibes România, Kaustik, 360 Revolution

Partener de monitorizare: mediaTRUST România