Organizatiile semnatare ale protestului din data de 15 iulie 2010 atrag atentia  asupra unor noi aspecte ingrijoratoare legate de desemnarea reprezentantului ANPCPPS in Consiliul Economic si Social European (CESE) si semnaleaza existenta unei confuzii in legatura cu numele asociatiei al carui reprezentant a fost desemnat sa reprezinte Romania in CESE.

In luarea de pozitie din data de vineri 16 iulie 2010, ANPCPPS se autointituleaza Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania. Acelasi nume figureaza si pe site-ul ANPCPPS, http://www.anpcppsr.ro/, precum si pe www.protectia-consumatorilor.ro.

Aceasta Asociatie Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania nu figureaza in Registrul National al Asociatiilor, Fundatiilor si Federatiilor pe site-ul Ministerului Justitiei- care poate fi consultat AICI.

Registrul Asociatiilor consemneaza in schimb existenta Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Produselor si Serviciilor. asociatie inregistrata la Brasov si activa prin intermediul a doua filiale, la Timis, respectiv la Bucuresti, in sectorul 6.

Confuzia este intretinuta si de faptul ca persoana nominalizata de ANPCPPS pentru a reprezenta societatea civila din Romania in CESE, Dl Sorin Mierlea, nu apare in organigrama Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania. Numele d-lui Sorin Mierlea este, insa, consemnat in boardul Asociatiei Nationale pentru Protectia Cosumatorilor si Promovarea Produselor si Serviciilor din Romania, filialele Brasov si Timis (conform Registrului National al Asociatiilor, Fundatiilor si Federatiilor).

Pentru detalii suplimentare puteti contacta pe Irina Dobrita, Manager Comunicare Ecopolis, mail: irina@ecopolis.org.ro, Tel: 0726281894 sau Eliza Teodorescu, Director executiv Alma-Ro, mail: eliza@alma-ro.ngo.ro, Tel 0724209057