La propunerea Centrului de Resurse Juridice, o mare parte din societatea civilă a sesizat Senatul României în legătură cu ilegalitatea în care se află în acest moment, referitor la nerespectarea procedurilor și lipsa celor 2 reprezentanți ai societății civile în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. În legătură cu acest proces, ultimele noutăți au venit pe 7 martie, când niciunul dintre cei 9 candidați nu au reușit să întrunească votul majorității senatorilor prezenți.

Astfel CRJ alături de organizațiile semnatare semnalează Senatului această situația de fapt.

„Senatului României

 

Domnule Președinte al Senatului,

 

Organizațiile semnatare atrag atenția asupra faptului că noul Consiliu Superior al Magistraturii nu funcționează în componența prevăzută de art. 133, alin.2 din Constituția României, respectiv nu are în componența sa cei doi reprezentanți ai societății civile.

Deși depunerea candidaturilor membrilor societății civile are un calendar expres prevăzut de art.19, alin.3 din Legea nr.317/2004 [1] privind Consiliul Superior al Magistraturii, calendar care a fost respectat și s-a concretizat prin depunerea unui numar de 7 candidaturi, Senatul României, în legislatura precedentă, nu a procedat la numirea acestora până la finalizarea mandatului senatorilor.

Noul Senat al României, constituit la data de 27 decembrie 2016, în loc să continue procedura începută, a prelungit nelegal termenul de depunere a candidaturilor până pe 6 februarie – legea neprevăzând o astfel de posibilitate – în condițiile în care mandatul vechiului CSM a expirat în data de 6 ianuarie 2017. Prin contrast, noul Senat a validat în data de 27 decembrie 2016 magistrații aleși în noul CSM.

După prelungirea nelegală a termenului de depunere a candidaturilor pentru reprezentanții societății civile în CSM, Plenul Senatului nu a ales, în ședința din 7 martie niciun reprezentant. Procedura aleasă de către senatori, diferită de toate procedurile anterioare (i.e. vot electronic, pentru fiecare persoană în parte, în mai multe tururi de scrutin), a constat într-un vot negativ concretizat prin faptul că niciunul dintre candidați nu a întrunit majoritatea simplă.

Biroul Permanent, în ciuda art.135, alin. 1 din Regulamentul Senatului [2] care face referire expresă la reluarea votului, a decis reluarea procedurii de depunere a candidaturilor pentru perioada 13 aprilie-15 mai.

Atragem atenția Senatului României că reluarea procedurii de depunere a candidaturilor urmată de aceeași metodă de vot (pe liste, fără un eventual al doilea tur de scrutin) face extrem de puțin probabilă întrunirea a jumătate plus unu din voturi de către 2 persoane.

Suntem pe deplin conștienți de dreptul Senatului României de a alege acei candidați pe care acest for îi consideră potriviți pentru înalta demnitate publică.

În egală măsură, apreciem rolul extrem de important al Parlamentului României de a da valoare art. 1, alin.5 din Constituție: „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.

Astfel, pornind de la premisa că textele legale trebuie citite și interpretate în sensul de a produce efecte și nu de a nu produce,

Tinând cont că CSM este o autoritate constituțională și, ca atare, trebuie să se bucure de o componență constituțională, neatacabilă pentru vicii de legalitate în procedura de numire,

Având în vedere și Decizia nr. 261/8 aprilie 2015 a Curții Constituționale dată într-o situație similară, în care Senatul a refuzat să adopte o hotărâre în privința cererii de reținere și cercetare a unui senator, motivând că votul a fost negativ (de respingere a cererii de reținere), iar CCR a stabilit atunci că Parlamentul este obligat să emită hotărâri asupra deciziilor pe care le ia, indiferent dacă acestea sunt pentru acceptare sau respingere – Decizia 261/2015 a CCR: „refuzul Senatului de a redacta și publica hotărârea adoptată în ședința Plenului din 25 martie 2015 echivalează cu neîndeplinirea unei obligații constituționale, legale și regulamentare”,

 

Solicităm Biroului Permanent al Senatului revocarea hotărârii prin care s-a decis organizarea unei noi sesiuni de candidaturi și valorificarea propriului Regulament prin reluarea procedurii de vot pentru candidații care și-au depus dosarele în termenul legal, respectiv până la data de 6 noiembrie 2016.

 

Semnatari:

Centrul de Resurse Juridice // APADOR-CH // Funky Citizens // Academia de Advocacy // Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics // Centrul pentru Inovare Publică // Grupul pentru Democrație Participativă Plenum // Expert Forum //  Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică // Human Catalyst // Centrul pentru Jurnalism Independent // Centrul Român de Politici Europene // CENTRAS // ActiveWatch // Miliția Spirituală // Centrul de Resurse pentru participare publică // Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile // Societatea Academică din România // Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România // Consiliul Tineretului din România // Liga Asociațiilor de Proprietari Habitat // Fundația Rațiu pentru Democrație

(lista este în continuă creștere, o puteți vizualiza updatată aici)

 

[1]    Propunerile de candidaturi se depun la Biroul permanent al Senatului, între a 90-a zi şi a 60-a zi înainte

de expirarea mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (…).

 

[2]    Dacă la alegerea sau numirea în anumite funcţii nu se obţine numărul necesar de voturi, votul se reia conform reglementărilor specifice. În caz de paritate de voturi, procedura de votare se repetă.