Pentru că n-ai nicio legătură cu Poliția Română. Nici cu Jandarmeria. Deci, nici cu MAI. Pentru că ai îngropat ancheta cu demenții care au aruncat cu explozibil în Piața Victoriei, la mitingul #Rezist din 1 februarie 2017, punând în pericol viața subalternilor tăi și a manifestanților. Pentru că ai trimis caii printre protestarii #Rezist punând în pericol viața copiilor dar și a maturilor ce mărșăluiau prin București în apărarea statului de drept.

Pentru toate acestea și multele altele, Declic invită românii să semneze petiția pentru a solicita demisia Ministrului de Interne.

 Petiție: 

Către: doamna Carmen Dan, Ministru de Interne 

Doamnă ministru de Interne Carmen Dan,

Nu ne mai simțim în siguranță în țara noastră. Vă cerem demisia pentru că ați dovedit, după un an de guvernare, că nu știți ce se întâmplă în propriul minister.

Faptul că ați propus demiterea șefului poliției nu e de ajuns. Trebuie să vă asumați responsabilitatea eșecului. Nu puteți veni după un an la șefia ministerului să spuneți că nu știați ce se întâmplă.

Un polițist trebuie să fie un APĂRĂTOR, nu un AGRESOR. Sloganul ”Siguranță și încredere” a devenit o glumă sinistră.

Nu vrem să fim nevoiți să ne închidem copiii în case, să încercăm să ne apărăm singuri sau să fim nevoiți să emigrăm.

Pentru toate acestea vă cerem DEMISIA.

Semnează și tu petiția

De ce este important?

Un polițist pedofil și recidivist a fost prins abia după 3 zile după ce au fost date publicității imaginile de pe camerele de supraveghere. Polițistul era în sistem de 27 de ani și de 17 ani în poliția rutieră. În tot acest timp, a trecut nenumărate teste psihologice iar ultimul, în 2014, l-a trecut ”cu brio”.

A reușit să treacă aceste teste pentru că psihologii sunt angajați MAI, subordonați șefilor de secție iar testele nu sunt actualizate de ani de zile.

„Testele psihologice la care sunt supuși angajații Poliției Române nu pot depista tulburări psihice” - a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române. Colegii și șefii agresorului nu l-au depistat sau, și mai rău, l-au acoperit.

Dacă vrem să trăim într-o țară sigură pentru noi și copiii noștri, sistemul trebuie reformat și trebuie să înceapă de la vârf. Carmen Dan trebuie să-și asume eșecul și să lase pe cineva competent să propună măsurile necesare.

Semnează și tu petiția