32 de organizații neguvernamentale membre ale FEPAL - Federația Părinților și Aparținătorilor Legali, ale Coaliției pentru Educație Digitală și ale Coaliției pentru Educație au înaintat ieri primului ministru o petiție prin care solicită modificarea Legii nr. 269/2004 și revizuirea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004, privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1294/2004, cu modificările și completările ulterioare în concordanță cu noile realități ale coșului zilnic de consum din România și cu limitările impuse de criza COVID-19.

Cele 3 federații solicită creșterea pragului nerealist de 250 lei pe membru de familie la 500 lei, creșterea valorii alocate pe echipament la min. 300 de euro și trecerea responsabilității achiziției echipamentelor la nivelul unității de învățământ și al partenerilor din sectorul neguvernamental.

Vrem o lege funcțională care să sprijine elevii care acum NU au acces la școala on-line!

Corina ATANASIU, Președinte FePAL – Federația Părinților și Aparținătorilor Legali, parinti@fepal.ro, 0721448360
George Sîrbu, Vicepreședinte FePAL – Federația Părinților și Aparținătorilor Legali, parinti@fepal.ro, 0723611363

Cu deosebiltă considerație,

1. FePAL – Federația Părinților și Aparținătorilor Legali

• Asociația Părinților din Școala 179 Bucuresti
• Asociația pentru Educație I.G.Duca București
• Asociația de Părinți a Școlii Gimnaziale nr. 4
• Asociația Parintilor Școala 10 Floreasca
• Asociația ASPIR – Educație pentru Viitor
• Asociația Corporeanima
• Asociația Pas cu Pas Oradea
• Human Catalyst

2. Coaliția pentru Educație Digitală

• Asociația Coder Dojo București
• Asociația E-Civis,
• Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România,
• Asociația pentru educație STEM creativă (CRESTEM),
• Asociația Techsoup,
• ECDL ROMANIA,
• Federația Fundațiile Comunitare din România
• Fundația EOS – Educating for an Open Society.

3. Coaliția pentru Educație

• Asociația Aproape de TINEri
• Asociația C4C - Communication for Community
• Asociația Centrul de Resurse pentru Organizații Studențești
• Asociația Fabiola Hosu
• Fundația Tineri pentru Tineri
• Organizație Umanitară Concordia
• Asociația OvidiuRO
• Asociația REPER21
• Asociația ROI
• Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică
• Asociația Română de Literație
• Asociația Teach for Romania
• Fundația Noi Orizonturi
• Fundația Roma Education Fund Romania
• Fundația United Way România
• Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație