Programul ”CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”, implementat de Fundația Progress, a primit Premiul pentru Impact Social la Gala Societății Civile, ediția 2021, oferit de Ashoka România. Code Kids a fost evaluat ca având cel mai accelerat mod de a produce schimbări sistemice sustenabile.
Premiul onorific reprezintă o recunoaștere prestigioasă pentru Fundația Progress și CODE Kids, un program de alfabetizare digitală, lansat încă din anul 2017. Are ca scop crearea unei mișcări de coding și STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics) în care copii, tineri, voluntari și bibliotecari din mediile rural și mic urban își dezvoltă competențele tehnice și se implică în viața comunităților din care provin, prin rezolvarea unor teme digitale creative.
Distincția a fost acordată, în premieră, la cea de a XIX-a ediție a acestui eveniment, în urma evaluării proiectelor înscrise în competiție de către un juriu special.
”În cei cinci ani de existență, CODE Kids a devenit mai mult decât un proiect. O idee preluată dintr-o mică bibliotecă din Comuna Pietrari, județul Vâlcea, un parteneriat de succes cu Romanian-American Foundation și Simplon Romania s-au transformat într-o mișcare națională. Peste 3500 de copii de gimnaziu de la sate, din comune și orașe mici au fost încurajați să se implice activ la cursurile de programare și chiar să urmeze o carieră în tehnologie. Premiul pentru Impact Social nu face altceva decât să pună în valoare munca depusă și rezultatele noastre și să aducă un plus de vizibilitate asupra educației digitale din zone marginale. Am luat decizia să ne implicăm ca urmare a faptului că aproape jumătate dintre elevii de la țară nu reușesc să ia note de trecere la Evaluarea Națională, la matematică. Suntem onorați să fim printre ONG-urile care fac bine societății și bucuroși că proiectul CODE Kids face parte dintre cele mai bune inițiative civice!” precizează Ovidiu Ana, Director de programe Fundația Progress.
”Schimbările din comunități sau pentru anumite tipuri de beneficiari, pe care proiectele înscrise la Gala Societății Civile le generează, reprezintă un punct central în evaluările realizate de membrii juriului. Anul acesta am acordat în premieră Premiul pentru Impact Social în cadrul Galei Societății Civile în contextul parteneriatului încheiat cu Ashoka România. Rezultatele obținute de Fundația Progress prin intermediul programului ”CODE Kids - Copiii fac coding în bibliotecile publice” sunt reprezentative pentru numele acestui premiu și ceea ce vrea să marcheze, prin model de bună practică, model de replicare și, mai ales, prin efectele pe termen lung pe care acesta le generează” – declară Florentina Loloiu, Director programe Gala Societății Civile.
„Ashoka caută, promovează și susține constant antreprenorii sociali, mai exact acele persoane cu soluții inovatoare pentru cele mai apăsătoare provocări sociale, culturale și ale mediului înconjurător din societățile din care fac parte. Aceștia abordează cauzele profunde ale problemelor majore cu ambiție și perseverență și oferă idei noi pentru o schimbare sistemică, iar programul Fundației Progress a fost evaluat ca având cel mai accelerat mod de a produce schimbări sistemice sustenabile, alături de criterii legate de relevanță, obiective atinse, durabilitate și nivelul de schimbare socială atins. Proiectul a dus la transformarea rolului bibliotecilor în hub-uri de dezvoltare locală, spații pentru educație continuă și inovație socială cumulată cu transformarea rolului bibliotecarilor în creatori de schimbare ai comunității, valori pe care Ashoka le evidențiază ca fiind factorii schimbării sistemice pentru o lume mai bună”, a menționat Ana Murray, country director Ashoka România.
Pe de altă parte, pentru a-și continua misiunea de a face bine, Fundația Progress a primit la Gala Societății Civile un card de carburant cadou și oportunitatea de a participa la un Masterclass, organizat de Ashoka România, în care ONG-urile câștigătoare se vor concentra asupra modului în care pot urma în activitățile lor o abordare orientată spre impact sistemic.
Pentru succesul proiectului CODE Kids, Fundația Progress își manifestă recunoștința față de toți partenerii (biblioteci publice locale și județene), susținătorii, voluntarii, donatorii individuali și finanțatorii implicați.
Mulțumiri: Romanian American Foundation, Simplon România, Alpha Bank România, Aspen Institute România, Autonom, CEZ Vânzare, EA Sports, Edenred România, Farmaciile Alphega, Gameloft, Orange România, Societe Generale Global Solution Centre România, UiPath România.
Gala Societății Civile (GSC) este cel mai amplu proiect, care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ din România. În competiția Galei Societății Civile 2021, ediția a XIX-a, au fost înscrise 205 inițiative.
Lista câștigătorilor: https://www.galasocietatiicivile.ro/winners.php