Grupul civic Geeks for Democracy (GfD) invită participanţii la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, Bucureşti, şi din alte oraşe ale ţării să documenteze şi să relateze abuzurile și violențele gratuite ale Jandarmeriei Române, cu scopul ca aceste mărturii să fie adunate la un loc pe un site public – http://abuzurilejandarmeriei.ro/.
Geeks for Democracy s-a înfiinţat în 2016 pentru a explora noi modalităţi de implicare civică, primele proiecte ale grupului vizând monitorizarea alegerilor și diversificarea surselor de finanțare pentru societatea civilă din România. Primele sale proiecte, cel privind observarea alegerilor - FiecareVot şi Fondul pentru Democraţie, au fost premiate la Gala Societăţii Civile, edițiile din anul 2017 și 2018.
Proiectul GfD nu se rezumă la documentarea abuzurilor Jandarmeriei Române, ci are în vedere și infiltrarea provocatorilor în protestele pașnice din Piața Victoriei. Astfel, Geeks for Democracy invită cetățenii ”dacă au mărturii foto sau video cu privire la provocatorii care au acționat în piață, inclusiv prin asalturi împotriva jandarmeriei, să le trimită pentru a le oferi organelor de cercetare penală și pentru a identifica cine a stat în spatele lor."
Mărturiile trimise vor fi publicate pe site în categoriile speciale, text, foto și video. Datele personale vor fi protejate. Orice informație legată de identitatea martorilor nu va fi făcută publică decât cu acordul exprimat al utilizatorului site-ului. De asemenea, victimele abuzurilor pot folosi hashtag-urile #Abuz10August și #AbuzurileJandarmeriei, alese de organizație, pentru a relata evenimentele 10 august în platformele social media.