Ziua Internațională a Femeii a fost marcată la Palatul Parlamentului prin dezbaterea Respect Mama, respect viața !care a avut ca principală temă sănătatea mamei ca o garanție a sănătații generației viitoare.

Dezbaterea, organizată cu sprijinul Fundației World Vision,  în cadrul proiectului ”Mame pentru viața. Viața pentru mame”,  a fost găzduită de Comisia de Sănătate Publică din Senat și Comisia de Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

Au fost  abordate  teme de actualitate legate asistența integrată, completă și competentă a gravidei ca o condiție imperativă pentru reducerea mortalității materne și neonatale în România, în contextul în care mortalitatea maternă și neonatală se află în topul statisticilor europene si  numărul sarcinilor la minore ca și procentul femeilor care nu ajung la medic până la naștere a crescut vertiginos.  

În  2015 s-au  înregistrat  oficial, în România, conform Institutului Național de Statistică:

  • 201.023 născuți vii: 19474 ( 1 din 10) din acești nou născuți aveau mame  adolescente  sub 19 ani
  • 700 mămici  nu împliniseră  15 ani la data la care au dat naștere unui alt copil.
  • 70447 avorturi raportate oficial în 2015. Din acestea, 6431 avorturi la adolescente între 15-19 ani
  • 38 861 de femei nu au ajuns niciodată la medic pâna la naștere, adică una din cinci.
  • Numărul femeilor care nu își permit sau nu au educația sa mergă la medic a crescut alarmant si în mediul urban.
  • Mortalitatea maternă în 2015 se afla la nivelul de 14,4 la 100000 de nou născuți, situând România pe primul la acest capitol, la un nivel dublu faţă de media UE, de 10 ori mai ridicat faţă de Polonia şi Austria, de 3 ori mai mare faţă de Bulgaria.

Sursa datelor – Evenimente Demografice – Inst. Național de Statistică , Prof N Suciu, Presedinte SOGR, Director INSMC Alexandrescu Rusescu

În cadrul evenimentului  s-au  lansat campania  “Respect Mama, respect viața ! şi apelul pentru constituirea Alianţei pentru Sănătatea Mamei din România, un mecanism de solidaritate și capacitare a societății civile și societăților profesionale de a sprijini autoritățile în soluționarea barierelor întâmpinate de femeile gravide, în special cele vulnerabile,  în accesarea serviciilor de îngrijire pentru mamă și nou născut.

Președintele Comisiei de Sănătate Publică din Senat, Laszlo Attila, a declarat, în cadrul evenimentului, că de mulți ani se întreabă de ce nu se fac anumiți pași la nivel legislativ și al administrației publice pentru îmbunătățirea situației mamelor și a copiilor. Încă sunt carențe în finanțarea programelor naționale privind mama și copilul” a menţíonat senatorul.


O viaţă mai bună pentru copii începe cu o stare bună de sănătate a mamei şi cu respect pentru puterea sa de a da viaţă. Prin campaniaRespect mama. Respect viaţa”, dorim să ne alăturăm, specialiştilor care veghează la sănătatea mamelor şi să oferim viitoarelor mame şansa de a fi preţuite, respectate şi de a se bucura de acest statut privilegiat”, a menţionat Daniela Buzducea, Directorul Executiv al Fundației World Vision România.


Pentru mai multe informații în legătură cu rezultatele acestei întâlniri, precum și cu campaniile viitoare, urmăriți site-ul inițiativei și pagina de Facebook