S-a încheiat încă un an al proiectului VIAȚA la țară, cu Pepco România, un proiect de descoperire, valorificare și apreciere a copiilor, profesorilor și comunităților din zonele rurale.

Vânătoare de “comori” din patrimoniul local, săptămâna Școala Altfel pe tematica florei spontane sau o tabără de valorizare a propriei comunități sunt activități derulate în 59 de comunități din toată țara la care au luat parte 1909 copii și elevi, de la grădiniță la liceu și 539 adulți (profesori, învățători, bibliotecari dar și membri din comunitate, ca și invitați sau gazde de activități).

Pe tot parcursul anului școlar 2020-2021, Fundația Noi Orizonturi cu sprijinul Pepco România a lansat profesorilor și bibliotecarilor invitația, ca, indiferent de vreme și sezon, să pregătească și să deruleze activități cu copiii, în comunitate, pe cât se poate de mult în aer liber. Acest lucru le-a influențat pozitiv sănătatea, starea de bine și dragostea față de propria comunitate iar rutinele și regulile de grup pe care le-au stabilit atunci când au explorat comunitatea îi vor ajuta să-și formeze obiceiuri care vor rămâne cu ei pe viață. 

Mai ales în această perioadă cu incertitudini, mutarea învățării în spațiul virtual, distanțare fizică și socială, VIAȚA la țară a reprezentat o gură de aer și speranță sezonieră, pentru toți cei care au dorit să se simtă utili și parte a unui grup de inițiativă. Elena Pârvan, managerul proiectul VIAȚA la țară, cu Pepco România, Fundația Noi Orizonturi

Ce a însemnat VIAȚA la țară cu Pepco România în anul școlar 2020-2021 - o scurtă recapitulare:

În sezonul de toamnă-iarnă, am lansat o provocare de redescoperire a autohtonului local, prin organizarea a trei runde de vânătoare de comori. Învățătorii, profesorii, bibliotecarii care au dorit să îmbrățișeze această provocare, alături de elevii din echipele lor, au parcurs 10 puncte de control, fiecare dintre acestea presupunând surprinderea în imagini sau înregistrări video a elementelor de patrimoniul local. Ulterior, imaginile au fost încărcate într-o expoziție virtuală, deschisă tuturor vizitatorilor curioși să o descopere. În perioada în care școlile au fost online, au fost organizate, în total, 31 de vânători de comori fructificate în 31 de muzee virtuale.

În sezonul de primăvară al programului VIAȚA la țară procesul de învățare a trecut în aer liber, propunând un program în 5 pași menit să țină copiii angajați și implicați în activități practice, prin parcurgerea a 5 ateliere zilnice de aproximativ 3 ore/atelier/zi, de explorare, culegere, procesare și promovare a plantele medicinale crescute pe dealurile din vecinătatea comunității lor. În total au fost organizate 23 de programe VIAȚA la țară ALTFEL, majoritatea în perioada Săptămâna Școala Altfel.

În sezonul de vară, dedicat vacanței de vară, cu sprijin consistent din partea Pepco România am susținut organizarea a șase tabere și am apreciat continuitatea programului de tabără de zi la Sântămaria Orlea, care, ca urmare a experienței de anul trecut, a organizat din nou tabăra, cu forțe proprii. În vara 2021, în Panaci (jud Suceava), Ceahlău, Tazlău, Vânători Neamț (jud Neamț), Saschiz (jud Mureș), Slimnic (jud Sibiu) și Sântămăria Orlea (jud Hunedoara), peste 300 de copii au avut parte de o tabără de zi în care au primit rucsaci echipați, masă de prânz și de o multitudine de activități cu avut tematici diferite, în funcție de specificul local. În fiecare localitate, Fundația Noi Orizonturi a pregătit și a coordonat o echipă locală de voluntari care au ales specificul taberei: unele tabere s-au axat pe gastronomie, altele pe tururi tematice, altele pe meșteșuguri, toate punând în lumină aspecte de mult uitate care țin de traiul autentic la țară.

VIAȚA la țară, ediția completă 2020-2021 este dezvoltată cu sprijinul PEPCO România. În cei trei ani de program sprijinit de Pepco România, VIAȚA la țară a ajuns în 23 de județe și 63 de comunități, oferind copiilor din mediul rural activități educaționale non-formale prin care și-au redescoperit valoarea propriei comunități dar și a lor, ca indivizi. Toate informațiile despre program și ghidurile care pot fi folosite de către orice echipă sunt pe websiteul programului - https://viatalatara.noi-orizonturi.ro.