Acest articol a fost publicat inițial pe blogul Donează cu Pago.

TAC.social este prima organizație de medicină veterinară socială din România și prima organizație care și-a atins nu primul ci al doilea obiectiv financiar pe care și l-a propus a fi atins prin donațiile cu Pago. Anca Georgescu, director de strategie și comunicare & cofondator al organizației ne-a dat mai multe informații din culisele unui proiect de suflet.

Salut, Anca. Povestește-ne pe scurt despre TAC.social. Ce vă mână în lupta voastră?

Iubim animalele și credem în oameni. Așa-i că sună a slogan? Asta și e, sloganul nostru. Și sunt foarte liniștită că e un slogan umplut până la vârf cu conținut. Asta ne mână, suntem 4 medici veterinari, un asistent și un om de comunicare, toți leșinați după animale și foarte curajoși.

Să mori de dragul câinilor, să fii fascinat de ei și onorat de prietenia lor și, prin meseria ta, să-i și poți ajuta pe cei mai nefericiți dintre ei, asta-i împlinire profesională și umană. Ce să-ți dorești mai mult de la viață?

Când colegele mele vor citi că am zis asta, or să râdă puțin, văd și niște sprâncene fine ridicate. Eu sunt patetica echipei, dar sunt și omul care vede efortul de la oarecare distanță: nu stau în sala de operații, nu transpir deasupra tăieturilor, infecțiilor, rănilor; dacă mă deranjează scâncetele, pot să mă duc mai încolo. Însă tocmai distanța mă face să văd, pe lângă chinul imediat, și împlinirea, și norocul de a-ți face meseria cu pasiunea care te împlinește pe tine și care-i ajută concret pe cei care au cea mai mare nevoie de meseria ta.

Revin la slogan: în luptă ne mai mână sprijinul și simpatia oamenilor. Noi ne-am născut dintr-o întâmplare ciudată și groaznică la vremea ei și ne-am apucat de ceva care n-am știut dacă și cât o să meargă. La Cluj, medicină veterinară pe bani puțini sau gratis nu se făcea asumat, până la noi. Sunt doar câțiva medici veterinari care făceau asta, dar era (cred că încă e) o chestiune de circumstanță, de negociere, de cap plecat. Noi am vrut să schimbăm asta, iar oamenii să vină la noi demni, cu fruntea sus și să ceară medicină veterinară bună pentru animale singure, fără jenă, fără frică.

Și nu numai că a mers, dar ne e bine. Am pornit de la voluntariat absolut, doi ani în care am fost, la propriu, întreținuți de familiile noastre. De altfel, în echipa inițială, din 2015, am și rămas 4 oameni, doar aceia care au avut acasă pe cineva care să-i întrețină. Apoi ne-am dat o jumătate de salariu minim, apoi salariul minim întreg. Azi, când vorbim, ducem acasă 2000 de lei net, avem doi angajați, pe lângă echipa fondatoare, și nici o datorie la stat. Nu râde, deși mizer, pentru noi e un salariu bun și un progres cinstit. Nu s-ar fi putut fără oamenii din jurul nostru. Sunt oameni care ne scriu că ne respectă, dar nu ne-au văzut niciodată la față, cum sunt oameni care ne donează bani, la fel, pe nevăzute.

Ați strâns deja jumătate din suma pe care v-ați propus să o strângeți într-un an. Cum ați făcut?

Strânsu-am, să fie primit. Însă, așa cum îți spun și în particular, nu e meritul nostru deloc. Noi am făcut ce facem mereu, povestim cazurile, le arătăm oamenilor la ce ne trebuie banii, ce muncim. Dar voi… voi faceți ceva acolo, ungeți cu unt, dați cu dulceață, nu știu, fiindcă Donează cu Pago e cel mai de succes instrument de fundraising al nostru, din câteva, destul de zdravene. Nimic nu merge mai bine și mai repede ca Pago.

Ați început să folosiți banii strânși prin Donează cu Pago? Dacă da, cum?

„Am început” invers. Când am primit banii prima oară, ne-am dus înapoi. Aveam niște facturi vechi de-un an, de care nu ne-am putut atinge, că n-aveam cu ce. Așa că, la început, am plătit munca pentru câțiva pacienți din urmă. Acum suntem aproape la zi și folosim banii la respirat ușor. Nu ne mai e frică să preluăm cazuri, ba chiar, acum câteva zile, am anunțat explicit: haideți, că avem bani.

Nu pot să spun concret la ce cazuri folosim banii, fiindcă, din păcate, mereu credem că le-am văzut pe toate și mereu realitatea ne contrazice zgomotos. Ultimul Pago (așa le zicem câinilor singuri acum, pe cuvânt) a fost un câine fetiță, cu pui morți demult în burtă, cu infecția îngrozitoare aferentă, cu dureri mari. Oricât ne-am chinuit, n-am putut s-o salvăm. Lola. Avea stăpân, omul o privea cum se topește, dar nu făcea nimic, pentru că era un om de la țară, simplu, unul din prea mulții români pentru care animalele sunt încă niște consumabile: se strică, îți iei altu’.

Dar pe Pago-ul dinaintea Lolei, nu numai că l-am salvat, dar l-am făcut un pic prea zdravăn. Așa e viața noastră: azi suntem disperați, mâine râde soarele. De unde și deja celebra fragilitate emoțională a veterinarilor, categoria profesională cu una din cele mai mari rate de sinucidere. Aici nu-s deloc patetică, ci explic donatorilor de ce banii lor sunt așa importanți: pentru noi, banii nu sunt doar niște facturi, ci încredere, liniște, luxul de a te putea concentra asupra a ceea ce ai de făcut cu adevărat.

Ce mesaj aveți pentru toți cei care au donat cu Pago pentru TAC.social?

Le suntem sincer recunoscători. Eu le doresc să trăiască și ei bucuria mea, când mă trezesc dimineața și verific platforma și văd bani în plus față de ziua de ieri. De multe ori, le trimit fetelor, imediat, screenshot-uri cu pagina noastră Donează cu Pago, să fiu sigură că și ele încep ziua cu ceva bun.

Unde este Donează cu Pago în strategia voastră de fundraising și prin ce alte canale mai pot contribui cei interesați?

Timp de un an, cât suntem în programul Donează cu Pago, voi sunteți cei mai buni prieteni ai noștri. Pe loc egal e Teaming, cel mai «ieftin» fel al nostru de a strânge bani, dar, paradoxal, cel care merge cel mai greu. E vorba de fundația spaniolă Teaming, care a creat, împreună cu celebra bancă Sabadel, un sistem de microdonații în sumă unică – 1 euro. Adică te înscrii o dată și apoi banca ta îți retrage lunar 1 euro din cont și ni-l dă nouă. 4 lei și optzeci de bani. Principiul e extraordinar: indivizii fac un efort minim, dar, puși împreună, ei devin o echipă și ajutorul devine imens. Un fel de 1 leu pentru Ateneu.

Am crezut că scăpăm de griji cu sistemul ăsta, fiindcă suma e infimă, sistemul e sigur și foarte simplu. Dar am constatat că oamenii se înscriu greu, fie nu înțeleg prima limbă a site-ului – spaniola – fie nu încearcă să schimbe limba în alta, din cele europene, disponibile pe site. Aici intrăm în altă discuție: comoditatea crescândă a donatorului, competențele online, treburi delicate. Asta mă întoarce la Pago: cu voi, e nu numai repede și simplu, dar e și «pe românește».
Dacă vorbim de strategie, gândul nostru pentru 2020 e să pătrundem în lumea afacerilor din domeniul veterinar, din care ne dorim sponsori permanenți. E o lume cu resurse imense, însă departe de a fi maturizată… social, să zicem. Deocamdată, sponsorizările se acordă pe bază de relații personale și doar unor evenimente vizibile exclusiv medicilor veterinari: congrese, simpozioane ș. a. Pe principiul acela vechi: dacă mă cunosc medicii și îi sponsorizez, mă vor vinde mai cu foc. Eu sper să putem convinge măcar câteva astfel de companii că și reputația socială e importantă, chiar mai prețioasă și mai onorantă decât profitul.

Ne-am bucurat tare mult că v-ați alăturat echipei Donează cu Pago. Cum a fost experiența aceasta pentru voi până acum?

Neverosimilă. Are mare legătură cu ce tocmai am spus mai sus. Noi am crezut că sunteți încă o companie care vrea să se joace de-a Corporate Social Responsability, că tare e la modă și e de bifat. Și că ne veți pune să scriem un vraf de hârtii, ca să ne dați apoi trei lei și un link, ceva, să fie bine pentru voi și cum dă domnu’ pentru noi.

Țin minte că prima mea surpriză a fost chiar pagina web pe care ne-am înscris în competiție: era așa bine gândită, simplă, scrisă cu cap și frumos. Apoi ați năvălit peste noi cu publicitate, materiale promoționale, întâlniri, training-uri. Oare înțelege lumea ce zic? Voi ați cheltuit nu numai ca să avem noi bani, dar și ca să ne simțim prețuiți și importanți în timp ce strângem bani și să și învățăm. Ăsta e un fel în care sintagma social responsability capătă și un fond gros, pe lângă formă.