Pentru a înțelege comportamentul românilor cu privire la donații, Banca Comercială Română a inițiat un sondaj pentru platforma de fundraising Bursa Binelui, creată în parteneriat cu Euplătesc.ro. Sondajul a fost făcut în colaborare cu One Poll și arată modul în care respondenții s-au raportat la cauzele sociale, în special în contextul crizei actuale.

Conform studiului, aproape jumătate dintre respondenți (49%) au donat bani pentru cauze caritabile în timpul pandemiei de COVID-19. Numărul persoanelor care au donat este considerabil mai mare față de perioada anterioară, când doar 12% dintre respondenți au spus că au donat des și foarte des. În medie, un român participant la sondaj a donat de 3 ori în timpul pandemiei, comparativ cu perioada anterioară crizei, când 39% au spus că au donat rar sau chiar niciodată.

Suma mediei donată de respondenţi în timpul pandemiei a fost de 258 lei. Cei mai mulți (48%) au donat sume mai mici de 100 lei, 18% au donat între 101 și 200 lei, iar 20% au donat sume cuprinse între 201 și 500 lei și doar 10% dintre respondenți au donat mai mult de 500 lei din bugetul lor. Cei mai mulți (43%) au făcut donații prin SMS, 26% au apelat la internet și la serviciile bancare prin mobil, iar 23% au donat online, direct pe site-ul organizației.

Când vine vorba despre cauzele pentru care au donat bani, aproape jumătate (46%) dintre respondenți au declarat că au ajutat spitalele și centrele medicale, iar 36% au donat către cauzele care luptă împotriva Coronavirus. Ajutorul românilor s-a îndreptat și către copiii aflați în sărăcie, 33% donând pentru susținerea acestora, urmați de persoanele fără adăpost, pentru care au donat 12% dintre respondenți și de educație (10%). Pe ultimele locuri se află arta și cultura și susținerea companiilor locale, doar 2% dintre respondenți donând pentru fiecare în parte. De asemenea, doar 5% au donat pentru susținerea mediului și 6% pentru cauze care luptă împotriva cancerului.

Deși majoritatea românilor a donat pentru spitale și lupta împotriva COVID-19, cei mai mulți dintre participanții la sondaj (63%) sunt de părere că cea mai mare nevoie de ajutor în aceste vremuri o au copiii și ONG-urile care lupă împotriva sărăciei copiilor.

Motivul pentru care mai mult de jumătate (58%) dintre cei chestionați a donat este conștientizarea că și o sumă mică de bani poate ajuta mult. Pe de cealaltă parte, românii care nu au donat declară că dacă ar dispune de un venit mai mare, atunci ar fi mai predispuși să ofere bani organizațiilor. Acest lucru se observă și din faptul că 8 din 10 respondenți sunt de acord cu afirmația „Suntem toți în această situație împreună. Cei care își pot permite ar trebui să îi ajute pe cei aflați la nevoie”.

Ne-a interesat mereu atitudinea românilor cu privire la donații, mai ales că în ultimii 7 ani am crescut propria noastră platformă de fundraising, Bursa Binelui. Tocmai pentru că am trecut și trecem printr-o perioadă atipică, am fost curioși să aflăm mai multe despre acest subiect și în special cum s-a schimbat comportamentul oamenilor în timpul pandemiei. Ne bucurăm să vedem rezultatele studiului, care ne confirmă ceea ce am observat și noi prin intermediul platformei - că românii au fost mult mai responsabili în perioada asta și au susținut organizațiile care au avut nevoie de ei. Le mulțumim pentru ajutor și îi încurajăm să doneze în continuare și să fie conștienți că orice sumă, oricât de mică, poate schimba vieți”, declară Nicoleta Deliu, Head of Communication & CSR BCR.

Studiul a fost realizat online, la finalul lunii mai, pe un eșantion de 1.000 de persoane. Eșantionul studiat reproduce, din punct de vedere al principalelor caracteristici, structura socio-demografică a populaţiei utilizatorilor de Internet din România cu vârsta de peste 18 ani.