Fundația Comunitară București a organizat Swimathon București sâmbătă, 29 iunie 2019, la Bazinul de înot Dinamo “Tolea Grințescu”. 444 de înotători au strâns într-o lună 546.441 de lei, de la peste 3.900 de donatori, pentru 24 de proiecte. Proiectele au în continuare nevoie de sprijin pentru a-și crește impactul în comunitate. Campania de strângere de fonduri continuă până pe 31 iulie 2019. Donațiile se pot face pe platforma Swimathon București, prin plata cu cardul sau prin transfer bancar.

 

Sâmbătă, timp de 9 ore, echipele au înotat în total 192 de kilometri, încurajați de peste 2.000 de oameni din tribună. Înotători de performanță sau începători, persoane cu dizabilități, antreprenori, persoane publice, seniori și copii au făcut valuri în bazin, iar proiectele vor face valuri în comunitate.

    

„În primul an de Swimathon am înotat un bazin, în al doilea două, apoi trei. Azi mi-am dorit să înot patru, dar am reușit șase! A fost o super experiență, cu toți susținătorii noștri în tribune. E un eveniment care aduce comunitatea împreună, iar proiectele sunt foarte diverse, cu siguranță găsești unul pe care să îl susții", a spus Silvia Dinulescu, înotător pentru Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative. Ea însăși un pacient cu scleroză multiplă, Silvia a înotat pentru ca niciun copil să nu treacă singur prin primirea acestui diagnostic.

 

Răzvan Florea, multiplu campion național și primul înotător român medaliat la Jocurile Olimpice, a înotat sâmbătă pentru tratamente la domiciliu pentru copiii bolnavi de cancer din Dobrogea: „Am înotat pentru binele copiilor și pentru natație, să promovăm acest sport. Important este că am reușit să strângem o mulțime de oameni cu același scop și îi încurajez pe toți cei care au timp și pasiune să se implice. Sper că puținul timp pe care îl dedicăm noi să aline durerea copiilor și să îi bucure!", a spus Răzvan Florea, înotător pentru Asociația Dăruiește Aripi.

 

Ce proiecte poți susține

 

Aflat la a șaptea ediție, Swimathon București a devenit un festival al implicării civice. Oameni de toate

vârstele înoată și donează pentru o cauză în care cred și îi conving și pe alții să se implice, într-o comunitate a binelui. Donațiile se mai pot face până pe 31 iulie, pe platforma Swimathon București, prin plata cu cardul sau prin transfer bancar.

 

Anul acesta, vor fi finanțate proiecte care vizează acordarea de burse pentru antreprenori, educația copiilor din Ferentari, creșterea numărului de observatori la vot, îngrijirea animalelor sălbatice, îngrijirea copiilor diagnosticați cu cancer, independență financiară pentru mame minore, accesibilizarea Parcului

 

 

Natural Văcărești pentru scaunele cu rotile sau cărucioare, terapia copiilor cu autism. Lista completă a proiectelor poate fi găsită aici.

 

„Pentru noi, Swimathon este o șansă să ne atingem visul. Cu banii strânși anul trecut, am reușit să deschidem primul centru de recuperare din Popești-Leordeni pentru copiii cu dizabilități, cărora le oferim terapie gratuită. Acum vrem să îl extindem și să creștem numărul de copii pe care îi ajutăm. Plecăm de aici cu multă energie și putere, care o să ne ajute în toate lucrurile pe care le avem de făcut”, a spus Ioana Giurisici, director de programe la Fundația FARA.

 

Din 2013, Fundația Comunitară București a finanțat prin Swimathon 120 de proiecte cu 1.650.000 RON, cu sprijinul a 11.000 de donatori. Anul trecut, 4.310 persoane au donat pentru ca proiectele să își crească impactul.