Peste 5000 de voluntari se vor implica simultan în activităţi dedicate comunităţii din care fac parte, între 14 și 20 mai, în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (SNV) - iniţiativă coordonată anual de Pro Vobis - Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat, din Cluj-Napoca. SNV a debutat pe 14 mai 2018, sub sloganul „Voluntariatul te ţine în priză”!

 

Timp de o săptămână, SNV aduce împreună peste 5000 de voluntari de toate vârstele, din toată ţara. S-au întâlnit la linia de start organizaţii şi instituţii din peste 50 de oraşe şi sate, care vor desfăşura sute de activităţi de voluntariat pentru aproximativ 20.000 de membrii ai comunităţilor lor.

 

Activităţile planificate pentru cele 7 zile sunt foarte diverse, ca în fiecare an: dezbateri, cursuri, expoziţii, workshop-uri creative, prezentări, acţiuni de explorare a mediului înconjurător şi a spaţiilor urbane, campanii de prevenire şi informare, promovarea voluntariatului și a responsabilității individuale. Vor avea loc nenumărate activităţi pentru promovarea unui stil de viaţă activ şi sănătos, dar şi activități culturale, precum promovarea muzeelor, încurajarea lecturii, expoziţii de pictură şi desen, activități ce stimulează învăţarea continuă, incluziunea socială şi colaborarea între generaţii.

 

“SNV este evenimentul fiecărei primăveri, o înlănțuire de 7 zile pline doldora de acțiuni, interes și atenție pentru voluntariat și efectele sale și o atmosferă prielnică celebrării acestuia. Pentru prima dată, anul acesta Pro Vobis provoacă participanţii și partenerii locali cu o tematică pe care să o adopte în activităţile lor: voluntariatul intergenerațional. Acest tip de voluntariat aduce împreună voluntari din generații diferite, vârstnici, adulți şi tineri, care pun cot lângă cot și umăr lângă umăr pentru schimbarea în (mai) bine a comunităţii lor. Tematica este inspirată de proiectul educațional Erasmus+ CreaTYV, pe care Pro Vobis îl implementează alături de 4 alte organizații europene în această perioadă, dar şi de interesul mai vechi al organizației de a dezvolta voluntariatul la toate vârstele, de a demonstra că voluntariatul e potrivit pentru toți și pentru oricine, că mobilizându-ne solidar avem șanse considerabil mai mari de a produce schimbări notabile în jurul nostru. Dragă actual sau viitor voluntar, te invităm să te conectezi la organizațiile și instituțiile din comunitatea ta care sărbătoresc voluntariatul în această săptămână, să le cunoști programele și echipele, să participi la activitățile propuse de ele, să privești cu alți ochi oportunitățile de implicare și, de ce nu, să propui chiar TU activități care ajută pe cineva sau abordează o nevoie. Poți face asta acum sau în orice zi a anului, cu prietenii, cu colegii de clasă sau de birou, cu verișorii și unchii, cu mama sau bunicul; indiferent de ce alegeți să realizați, îți garantăm o energie mai bună, idei noi, vitalitate, zâmbete, satisfacție și chiar poftă de a continua. Pentru că… Voluntariatul te ține în priză!”, a declarat Corina Pintea, director executiv Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat.

 

Detalii cu privire la calendarul activităţilor desfăşurate în cadrul SNV2018 sunt disponibile aici. Totodată, aveţi ocazia să îi cunoaşteţi îndeaproape pe cei care îşi dedică timpul pentru a face fapte bune, accesând portretdevoluntar.provobis.ro, o colecție de povești de voluntari culese de la organizații din întreaga ţară, pe care le promovăm cu ocazia SNV.

 

SNV este un eveniment naţional care are loc în fiecare an în a treia săptămână a lunii mai. Ajuns la a 17-a ediţie, evenimentul are ca scop principal mobilizarea organizaţiilor şi instituţiilor pentru promovarea şi recunoaşterea importanţei voluntariatului în comunitate. Evenimentul este coordonat de Pro Vobis - Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat, din Cluj-Napoca şi activează organizaţii, instituţii şi voluntari din toată ţara.

 

An de an, evenimentul implică mii de voluntari şi sute de parteneri din localităţi urbane şi rurale aparţinând aproape tuturor judeţelor din România. Alături de Ziua Internaţională a Voluntarilor (5 decembrie) şi Ziua Internaţională a Managerilor de Voluntari (5 noiembrie), SNV este un eveniment etalon în peisajul voluntariatului din România, care promovează implicarea şi responsabilitatea civică.