Lucrătorii sociali din București ai căror organizații și instituții au deservit deja peste 220.000 de refugiați din Ucraina au beneficiat de cursuri specializate pentru a-și dezvolta abilitățile de relaționare cu cei fugiți din calea războiului, fie ei adulți, sau copii.

Evenimentul a inclus o conferință de presă în care s-a dezbătut rolul pe care lucrătorii sociali au fost nevoiÈ›i să È™i-l asume în contextul războiului de la graniță, cât È™i sprijinul de care au nevoie ca să facă față acestor provocări fără precedent.

Sub îndrumarea unor medici specializaÈ›i în tratarea traumei – dr. Claudia Năsăudean, medic primar în Psihiatrie Pediatrică È™i  dr. Vladimir Nică, medic primar Psihiatru, aceÈ™tia au  învățat cum să recunoască o persoană cu depresie sau sindrom post-traumatic, cum pot să intervină È™i când e cazul să o îndrume către un specialist. În acelaÈ™i timp, au primit sfaturi practice despre cum să îÈ™i gestioneze propriile emoÈ›ii, cum să evite sau să trateze burnout-ul instalat la aproape un an de la declanÈ™area războiului.

Proiectul se adresează și activiștilor ucraineni, care s-au alăturat inițiativei.

În contextul atacului neprovocat al Rusiei asupra Ucrainei, societatea civilă din România s-a organizat exemplar.

Un an mai târziu, activiÈ™tii È™i angajaÈ›ii din structurile statului care au venit în sprijinul refugiaÈ›ilor continuă să îÈ™i arate solidaritatea față de vecini prin acÈ›iuni umanitare È™i integrarea acestora în comunitate. Pentru ei,

FundaÈ›ia Progress a gândit proiectul Acomodare emoÈ›ională pentru lucrătorii organizaÈ›iilor din societatea civilă, dezvoltând împreună cu specialiÈ™ti în tratarea traumei workshop-uri pentru cei care sunt în prima linie de ajutor pentru refugiaÈ›i, pe tema intervenÈ›iei în trauma legată de război la copii È™i adulÈ›i.

Rolul cursurilor este să le ofere celor care sunt direct implicaÈ›i în integrarea refugiaÈ›ilor în comunitățile lor câteva instrumente de bază care să îi ajute în interacÈ›iunea cu cei care fug din calea războiului. În egală măsură, medicii au adus în discuÈ›ie câteva reguli È™i limite de care aceÈ™tia trebuie să È›ină cont, ca nespecialiÈ™ti în psihiatrie, pentru ca încercarea lor de a ajuta să nu adâncească de fapt trauma.

Khtystyna Bogatyrova este în prezent specialist în Psihiatrie Pediatrică la Biblioteca Publică din Lviv È™i îÈ™i împarte timpul între cei doi copii de acasă, pe care trebuie să îi È›ină în siguranță È™i copiii refugiaÈ›i, cu care lucrează la biblioteca locală.După un drum obositor de o noapte, este încă în alertă. Iese pentru câteva momente din workshop să sune acasă, pentru că oraÈ™ul ei e sub alarmă de bombardamente.

„Atmosfera este foarte tensionată acum în Ucraina, vedem trupele noastre care se pregătesc de un nou atac, stăm cu bagajul făcut la ușă. Este cu atât mai greu pentru cei care au trecut deja printr-un asediu. Nu vă puteÈ›i imagina cum au venit copiii din Bucha la noi în spital, nu credeam că mintea omenească este capabilă de asemenea orori. Noi, psihologi È™i activiÈ™ti, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru ca această generaÈ›ie de copii să nu fie pierdută.’’

Acomodare emoÈ›ională pentru lucrătorii organizaÈ›iilor din societatea civilă este un proiect internaÈ›ional care oferă sprijin psihologic de specialitate reprezentanÈ›ilor societății civile È™i instituÈ›iilor care se află în prima linie a ajutorului umanitar acordat refugiaÈ›ilor, în contextul agresiunii militare a Rusiei asupra Ucrainei.

Proiectul este dezvoltat de FundaÈ›ia Progress (România), finanÈ›at de Uniunea Europeană È™i Black Sea Trust for Regional Cooperation, un proiect German Marshall Fund of the United States implementat în România È™i Ucraina. Opiniile exprimate în această postare nu reprezintă în mod necesar poziÈ›ia Uniunii Europene È™i a Black Sea Trust for Regional Cooperation.