Sâmbătă, 4 iunie, Centrul de primire și asistență pentru refugiați Bihor a răsunat de glasul și bucuria copiilor. Mai multe ONG-uri care sprijină refugiații au organizat activități de ziua copiilor pentru peste o sută de copii din Ucraina.

Activitățile s-au ținut în lanț, fiind asigurate momente de recreere distractivă, de reprezentante Surorilor Vincentine, Sora Szerafina, care și ea a fost îmbrăcată în claun, alături de venind în ajutor voluntar tineri de la Asociația Sfântul Iosif din Sâniob.

Atelierele de creație oferite de asociațiile Serviciul Internațional de Salvare a Copiilor, Sfântul Vincențiu de Paul și Cătunul Verde au atras copiii care au vrut să își creeze cu propriile mâini o amintire unică. Copiii au fost întâmpinați de voluntari care s-au costumat în personajele îndrăgite și cei mai curajoși au putut să se transforme și ei printr-o pictură pe față unică. Copiii au participat entuziasmați la aceste activități și pentru că au avut un pașaport unic pe care a trebuit să colecteze ștampile primite în urma participării la diverse activități, în schimbul unui pașaport plin cu ștampile aceștia au primit premii surpriză. Ca la orice petrecere, toată lumea a beneficiat de mâncare gustoasă, culminând cu tort și șampanie pentru copii și cu un concert de muzică interactivă a unui grup de tineri din America. La final, fiecare copil a primit un pachet generos de dulciuri și jucării din partea asociației Serviciul Internațional de Salvare a copiilor!

 

 

Pe lângă aceste activități, în paralel, organizațiile partenere au oferit copiilor și alte activități precum expoziție de tarantule, atelier de dans sau pictură pe perete.