Centrul Educatia 2000+ a aniversat saptamana trecuta, pe 14 ianuarie, la Palatul Cantacuzino, 10 ani de activitate in peisajul organizatiilor neguvernamentale din Romania.

La eveniment au participat oamenii care au alcatuit echipa CEDU de la infiintarea Centrului si pana in prezent, precum si reprezentanti ai institutiilor guvernamentale si ai ONG-urilor cu care CEDU a colaborat de-a lungul acestor 10 ani.

De asemenea, au venit sa ureze “La multi ani!” si foarte multi beneficiari ai programelor si proiectelor desfasurate de Centrul Educatia 2000+.

Centrul Educatia 2000+ a avut intotdeauna in grija doua aspecte, pe care

le-am considerat extrem de importante”, a explicat – in deschiderea evenimentului - Monica Dvorski, directoare a Centrului si unul dintre oamenii care au constituit echipa ce a infiintat CEDU, in urma cu 10 ani.

Ne-a preocupat dezvoltarea institutiilor care invata si care-i invata pe altii (ca se numesc scoli sau altfel), dar - mai mult decat atat - ne-a preocupat dezvoltarea acelei resurse care ramane pentru timpul cel mai indelungat in educatie: resursa umana”, a mai spus Monica Dvorski.

Infiintat in decembrie 1999, Centrul Educatia 2000+ s-a impus, an dupa an, ca una dintre cele mai active organizatii neguvernamentale din Romania, in

domeniul educatiei.


De programele si expertiza Centrului Educatia 2000+ au beneficiat, in acesti 10 ani, peste 9.000 de scoli si peste 30 de mii de profesori.

Valoarea totala a proiectelor si programelor desfasurate de Centrul Educatia 2000+ depaseste 11 milioane de euro.

CEDU face parte din reteaua Soros Open Network.