Speologii romani se antreneaza pentru un record de scufundare in pesterile din Laos, unul dintre ultimele locuri virgine din lume in domeniul speologiei. O echipa mixta romano-franceza, formata din 11 speologi si scafandri, va participa la o importanta expeditie internationala de explorare speologica si subacvatica, ce va avea loc in Laos, Asia de sud-est, in perioada 15 ianuarie 8 februarie 2010.
Expeditia Laos 2010, organizata de Asociatia Geokarst Aventure sub egida Federatiilor de Speologie din Romania si Franta, are ca scop explorarea si jonctionarea in premiera a marilor sisteme carstice subterane din Masivul Khammouane, dar si continuarea explorarii raului subteran Xe Bang Fai, unul din cele mai impresionante sisteme carstice cunoscute.
De asemenea, speologii vor incerca sa realizeze un record de scufundare in pesterile din zona.
"Pe lnga obiectivele specifice unei astfel de expeditii, ne-am propus sa ne implicam si in actiuni umanitare, acordand ajutor unuia dintre satele izolate din jungla (Ban Non Ping). Mai mult, vom realiza un film documentar si o serie de prezentari multimedia cu rol educational", a declarat Tudor Marin, directorul tehnic al Federatiei Romane de Speologie si responsabilul acestei expeditii.
Cei 11 speologi si scafandri: Ioana Axinte, Mihai Baciu, Elena Buduran, Philippe Buire, Andreea Cohn, Richard Huttler, Veronique Leplat, Tudor Marin, Chantal Messiant, Laurent Mestre Si Damien Vignoles vor explora pesteri si galerii complet scufundate. Aceasta expeditie a fost pregatita prin alte 3 expeditii de explorare si prospectiune in Laos desfasurate in anii 2006, 2008 si 2009.