Federația VOLUM are plăcerea de a da startul nominalizărilor pentru cea de-a șaptea ediție a Galei Naționale a Voluntarilor, singurul eveniment anual de premiere a meritelor voluntariatului din întreaga țară. În fiecare an, competiția și evenimentul de premiere oferă o binemeritată recunoaștere publică oamenilor care dăruiesc în mod constant din timpul, energia și abilitățile lor pentru a se implica în comunitatea din care fac parte.

În perioada 20 septembrie – 16 octombrie 2017, organizațiile neguvernamentale și instituțiile publice care implică voluntari sunt invitate să își nominalizeze favoriții, accesând website-ul dedicat competiției - www.galavoluntarilor.ro. Nominalizările se pot face în cadrul celor patru categorii:

 

  1. voluntarul anului,
  2. proiectul de voluntariat al anului,
  3. coordonatorul de voluntariat al anului
  4. echipa de voluntari a anului.

 

Noutatea ediției de anul acesta este înlocuirea categoriei Centrul de voluntariat al anului cu Echipa de voluntari a anului. De asemenea, pentru primele două categorii menționate se poate opta pentru unul dintre domeniile:

social // sănătate // tineret // artă și cultură // sport și recreere // educație //
activism și drepturile omului // protecția mediului și animalelor

Nominalizările se realizează exclusiv online folosind website-ul dedicat, până la data de 16 octombrie, ora 23:59. Nominalizații trebuie să-și fi derulat activitatea pe durata anului 2017 sau să facă parte din proiecte aflate în derulare, cu condiția ca acestea să fie suficient de avansate pentru a permite raportarea unor rezultate preliminare concrete. Pentru mai multe informații despre regulamentul competiției vă rugăm accesați acest link.


Ediția de anul acesta se află sub semnul celor 7 ani de când se realizează competiția și evenimentul, împlinindu-se cei „7 ani de acasă”. Așadar, ediția din 2017 va celebra meritele voluntariatului în formarea și dezvoltarea persoanelor care își doresc mai multe de la comunitatea din care fac parte și se implică pentru a o schimba. Anul acesta sărbătorim „oamenii mari”, care au învățat și s-au dezvoltat lucrând împreună la schimbarea comunităților.

„Într-o țara în care ne pierdem tot mai ușor în deriva superficialității și a formei fără fond, Gala Naționala a Voluntarilor premiază normalitatea - sau ceea ce noi și partenerii noștri considerăm normalitate. A face mai mult decât pentru propria ta persoana e firesc pentru că readuce umanitatea în viața ta, a mea, a noastră a tuturor. Anul acesta vom premia Oamenii Mari, sub sloganul „Voluntariatul te face Om Mare", adică voluntarii de toate vârstele și din toate domeniile de activitate din întreaga țară care în ultimul an și-au dedicat din timpul și abilitățile sau competențele lor pentru a face o schimbare. Voluntariatul nu este important doar prin prisma oamenilor și a proiectelor, ci și prin ce lasă în urmă și prin starea de spirit pe care o transmite.”Anca Năstase, Director Executiv al Federației VOLUM.

La fel ca edițiile precedente, această competiție reunește organizații neguvernamentale, voluntari, companii și instituții publice și este susținută de către cei opt Ambasadori ai Voluntariatului în România: Raed Arafat, Margareta Pâslaru, Damian Drăghici, Marius Manole, Irina Păcurariu, Călin Goia, Valeria Răcilă van Groningen și Zoli Toth.