Cu Dragoș m-am întâlnit în centrul Bucureștiului și mi-a povestit că, deși e din Brașov, s-a adaptat repede la viața de aici și că e atât de prins încât nici n-are timp să-l vadă pe tot. Ce îl surprinde de fiecare dată în acest oraș e că Swimathon-ul încearcă să-l mobilizeze, să coopteze comunitatea și să dea fiecăruia ocazia să cunoască un obiectiv pe care să îl susțină.
E deja a treia ediție de Swimathon pentru el și APAN România, și toată lumea știe ce are de făcut. Echipa în care înoată a reușit să-și atingă obiectivul financiar și îi ajută și pe cei din celelalte echipe să se mobilizeze mai bine. Dacă anul trecut vindeau gem și aer condiționat la licitație, anul acesta s-au apucat să își facă reclamă pe costumele de înot și să vândă tablouri. Au patru echipe, dintre care trei erau deja susținători din edițiile anterioare, iar cea de a patra este constituită din angajații unei companii care a dorit să susțină anul acesta cauza copiilor cu scleroză multiplă.
Lumea s-a mobilizat, spune Dragoș. Au copii în echipe, un copil cu SM, chiar și fetița lui, de 10 ani, ar vrea să se alăture cauzei intrând în bazin. Tudor, un alt copil care se implică, e „șeful bucătar cu brioșele fantastice”. Cei mici și-au făcut campanii de fundraising, au făcut desene, și-au donat sau vândut jucării, au spart pușculițe.
Prima experiență la Swimathon le-a adus un pic de teamă. N-au înțeles de la început că nu era o competiție de înot. Însă, când s-au văzut acolo, intrând în bazin, și-au dat seama că e distractiv și că se simt bine. Au descoperit comunitatea și le-a plăcut, iar apoi lucrurile au intrat într-un ritm natural. Ziua evenimentului este fantastică, spune Dragoș și îmi pare rău că nu pot sta tot timpul acolo. Dar, explică, mulți dintre înotătorii lor sunt oameni care suferă deja de scleroză multiplă și e obositor pentru ei.
Există o oarecare tensiune chiar și acum pe partea de colectare de fonduri, căci nimeni nu este fundraiser de profesie, dar ei știu că vor reuși. A trecut prin tensiunea asta și Dragoș, simțea că nu poate mișca lucrurile uneori. Însă chiar când ești demoralizat, apar surprize plăcute de la diverși oameni, mai povestește el. De curând, au primit o donație din America, la care nu se așteptau. Anul trecut a fost totuși o mobilizare mai mare, acum dă vina pe Campionatul Mondial. Râde și spune că oricum, apar noi susținători. I se pare că cele mai importante donații vin din sume mici; că asta îi arată cum oamenii vor să dea ceva chiar și când n-au de unde, că sunt implicați. Iar donațiile acestea mici ajung să fie constante.
Proiectul de anul acesta este o continuare a celui de anul trecut. Se numește MS Kids Retreat. Pentru copii cu scleroză multiplă iar targetul este de 32.000 RON. Dacă strâng banii vor merge în tabără copii diagnosticați cu această afecțiune pentru a facilita o cunoaștere reciprocă între ei. Sunt un pic temători, spune Dragoș, le lipsește încrederea în sine, de aceea e atât de important să comunice, să înțeleagă că se poate trăi normal chiar și după diagnostic. Vor să le dea încredere, tocmai pentru că au atât de puțină, și să-i ajute să-și atingă potențialul. Activitățile organizate de asociație îi fac fericiți pe copii, îi ajută să zâmbească. Iar asta, mai spune Dragoș, e foarte important pentru ei.
Motivația lui interioară e legată de crearea unor energii pozitive și vrea să îi ajute să-și găsească modele de urmat. Din nefericire, adaugă el, presa este sensibilă doar la poveștile dramatice, în care boala ajunge într-un punct critic. E greu să rămâi optimist când ai primit deja diagnosticul și vezi că-n stânga și-n dreapta se scrie doar despre cazuri extreme, care nu mai au speranță. „Asta ar trebui să facem în toată societatea, să aducem valori care să fie urmate de către tineri”, mai crede el.
Atmosfera e pozitivă în „Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative” – e o a doua familie pentru mulți tineri. Tuturor le-a fost greu să comunice despre afecțiune și să o facă publică dar cumva, cunoscându-se între ei, există un nivel de empatie care-i ajută să se deschidă. Și-au creat o comunitate menită să-i ajute pe alții. „Este foarte frumos să vezi multă lume care se mobilizează, e o agitație de energii pozitive care trebuie să continue”, mai spune Dragoș.
Când l-am întrebat ce le-ar transmite celor care înoată pentru ei anul acesta, n-a stat prea mult pe gânduri: „Învață din micile eșecuri pe care le ai astfel încât să-ți dai seama ce ai de făcut mai departe. În viață mai primești și câte un „nu”, dar devii imun cu timpul. Important e să crezi în cauza pentru care înoți”.
#povesti de pe teren / Text de Monica Tudorache
****
Swimathon București este un eveniment anual de strângere de fonduri prin înot, organizat de Fundația Comunitară București. Mai multe detalii despre el găsești pe www.swimathonbucuresti.ro
Campania de donații continuă până la 31 iulie, donează și tu: https://2018.swimathonbucuresti.ro/ms-kids-retreat/