Vineri, 8 noiembrie 2019, de la ora 17.30, în Sala Verdi a Iulius Congress Hall, are loc evenimentul de lansare a proiectului care își propune să aducă o contribuție pozitivă la comunitatea timișoreană, să contribuie la creșterea și dezvoltarea ei. ÎnBine este un proiect de antreprenoriat social care contribuie la crearea unei lumi mai bune prin răspândirea faptelor bune, promovarea voluntariatului şi încurajarea implicării civice şi sociale.

Participanții la eveniment vor avea șansa să cunoască oameni implicați, organizații și proiecte cu impact major asupra comunității, vor putea asista la discuții care să-i inspire și vor afla cine sunt și ce își propun membrii echipei, prin revista „ÎnBine”, dar și prin platforma cu același nume. Prin această platformă, cei interesați pot avea acces mai rapid la o listă a ONG-urilor din Timișoara, proiectele pe care le derulează și cum pot face mai ușor activități de voluntariat. Accesul la eveniment este gratuit şi se realizează completând formularul de înscriere https://forms.gle/maQ8uFjX3JhDiCZi8.

“Cred cu tărie că 1+1=11, sau exprimat în cuvinte: Forța oamenilor împreună este mai mare decât suma forțelor indivizilor. Mi-am dorit să aduc cât mai mulți oameni la un loc, adunați în jurul binelui. Am inițiat acest proiect social cu scopul de a oferi inspirație și motivație, de a facilita implicarea în voluntariat și în inițiative cu impact social.

De-a lungul vieții am avut norocul să dau peste persoane și idei care m-au făcut să devin un optimist, să cred în bine, iar prin acest proiect sper ca, la rândul meu, să pot fi de ajutor și altora. “ Răzvan Sorca, fondator al proiectului

Evenimentul va fi co-moderat de Mirela Oprea, life coach și consilier filantropic.

De asemenea, vor fi prezenți reprezentanți ale unor organizații din oraș: Ioana Vârtosu (Asociația Școala Mamei Junior), Oana Romocea (Fundația Hațegan), Andrada Sorca (Asociaţia Iniţiativă în Educaţie) Larisa Vasile și Anca Duducea (Asociația Citești și Crești), Mihai Vîlcea, ( Fundaţia Județeană pentru Tineret Timiș) şi reprezentanți ai Fundației Comunitare Timișoara.

Surpriza serii constă într-un concert, iar la finalul evenimentului, cei prezenți vor primi primul număr al revistei, având ocazia să citească în premieră poveștile culese. Ulterior, revista va putea fi găsită în diverse locuri din oraș (cafenele, librării, restaurante). Materialele pot fi găsite după lansare și pe site-ul www.inbine.ro

Link spre evenimentul pe facebook: https://www.facebook.com/events/396575571264527/