Monica îmi spune că Bucureștiul e o provocare pentru că sunt multe oportunități. Iar mai devreme sau mai târziu, intervine paradoxul alegerii: sunt prea multe lucruri pe care le poți face și devine complicat.

 

Lucrează în asociația The Little People, se ocupă acum de comunicarea unui proiect înscris de asociație la Swimathon București și face parte dintr-o echipă de înotători. Au cinci echipe, în total, și toți sunt legați de aceeași cauză. Proiectul cu care s-au înscris în acest an la eveniment, Nu Mi-e Frică Să Înot!. E vorba despre copii bolnavi de cancer, care au nevoie de sprijin psihosocial pentru a primi încredere că pot ieși învingători în lupta cu boala. Fac asta cu ajutorul terapiei prin joc – prin îmbinarea artei expresive cu echipamentul medical. Pentru copii, important e să se obișnuiască, într-ul fel sau altul, cu spitalizarea, cu personalul medical și să își depășească anxietatea. Au nevoie de speranță că pot depăși această provocare, această luptă pe care viata le-a aruncat-o în față.

 

În această luptă, alături de copii și de staff-ul Little People, s-au alăturat și aproximativ 150  de voluntari, în cele 10 centre din țară și din Republica Moldova, în care se realizează tratament oncopediatric. Fiecare dintre ei alege să meargă cel puțin o dată pe săptămâna la spital pentru a face activități terapeutice cu copiii și adolescenții internați.

 

Monica e bucuroasă că poate împărtăși povestea ei, printre altele – anul trecut, a decis, chiar în ziua evenimentului că trebuie să înoate la următoarea ediție. Dar pe vremea aceea, ea nu știa să înoate. Între timp, a luat cursuri și s-a antrenat tot anul. Pe 30 iunie a intrat în bazinul de la Dinamo pentru copiii bolnavi de cancer. Spune că în felul ăsta, face fundraising la un alt nivel și că e mult mai implicată.

 

Pentru Monica e al doilea an la Swimathon. De primul, în care a fost implicată ca manager de proiect, îmi spune că a fost palpitant. „Îmi aduc aminte că am trăit acele două luni foarte intens”. Au reușit să își atingă obiectivul și i-a bucurat foarte mult că au cunoscut oameni noi; că au avut patru echipe, dintre care două s-au alăturat pe parcurs. „De unde ai impresia că dai, de fapt primești” – energia depusă a fost depășită cu mult de bucuria pe care au găsit-o în eveniment.

 

Campania merge „nesperat de bine, pentru că acești oameni care înoată pentru noi sunt de neoprit”. Monica râde și are în ochi bucurie, emoție și continuă să-mi spună că și-au depășit target-ul inițial. Și-au impus altul, de 49.165 RON și aproape că au reușit să-l atingă și pe acesta. Crede că au reușit să se și motiveze unii pe ceilalți. Puterea grupului e foarte mare și fiecare și-a împărtășit ideile despre cum să facă o campanie de fundraising eficientă. Nu vor să se relaxeze prea mult nici acum, chiar dacă stau bine în ceea ce privește strângerea de fonduri. Mai sunt lucruri de făcut.

 

Donatorii sunt, de cele mai multe ori,  oameni care au încredere – în ei ca persoane care le cer bani, în primul rând. E multă muncă de făcut, dar merită.

 

Pentru Monica, Swimathon-ul e o sărbătoare – „ne întâlnim acolo pentru că avem un numitor comun. Și cred că numitorul ăsta comun e generozitatea”. Creează electricitate.

 

Privește în strada și își amintește că undeva, nu foarte departe de noi, se aude zumzetul orașului. Nu există o comunitate a Bucureștiului pentru că este un oraș prea mare și prea divers. Dar la Swimathon au reușit să se facă remarcați și să cunoască mulți oameni ai unor mici comunități.

 

#povesti de pe teren / Text de Monica Tudorache

 

*****

Swimathon București este un eveniment anual de strângere de fonduri prin înot, organizat de Fundația Comunitară București. Mai multe detalii despre el găsești pe www.swimathonbucuresti.ro