Foto: Facebook/O masă caldă

De peste 10 ani, Asociația ”O masă caldă” adună la un loc, într-o formă sau alta, oameni buni – voluntari, donatori, sponsori, furnizori. ”Suntem comunitate pentru comunitate, din toate punctele de vedere”, spune președinta asociației, Raimonda Boian.

Pe pagina de Facebook ”O masă caldă” ne zâmbesc frecvent noi și noi chipuri prietenoase. Sunt chipurile celor care pregătesc zeci de porții cu mâncăruri îmbietoare pentru oameni nevoiași, copii sau adulți, cu probleme financiare și/sau de sănătate.

 

Cine sunt ”bucătarii” aceștia și de ce își dedică timpul lor prețios unor străini?

 

”O masă caldă hrănește nu doar trupul, ci și sufletul” ar putea fi explicația. O găsim pe site-ul asociației fondate la Cluj Napoca în 2013, de trei ardeleni inimoși: Raimonda Boian, Cosmina Paul și George Jiglău.

Între timp, inițiativa lor s-a extins în mai multe orașe (Satu Mare, Zalău, București, Constanța, Bistrița, Adjud), iar cifrele vorbesc de la sine: 1.900 de mese calde pregătite de circa 100 de voluntari săptămânal.

La Cluj Napoca, director al asociației și chef este Ionuț Muntean.

”El este în fiecare zi acolo, în mijlocul lor, se ocupă și de gătit, și de coordonat voluntarii”, ne-a explicat Raimonda Boian, acceptând să ne dezvăluie mai multe secrete din ”bucătăria” asociației pe care o conduce:

 

De unde vin banii?

”Banii vin exclusiv din donații și sponsorizări.

Avem foarte multe donații recurente de sume mici. Sunt persoane care fac transfer, plată recurentă.

Sunt și persoane care în loc să facă pomană pentru morții familiei ne transferă nouă banii.

Avem și sponsori, și chiar avem tot mai multă nevoie de ei, pentru că Guvernul așa bine ne-a lovit în ultimii ani, așa încât tot mai puține firme pot să facă sponsorizări. Și atunci lucrurile sunt tot mai complicate, dar încercăm să ne descurcăm”.

 

Cum se face aprovizionarea cu cele necesare?

”Specificul nostru este ”zi de zi”, așa că trebuie să avem toate cantitățile necesare dimineața. Ionuț face comenzile pentru săptămâna toată, iar furnizorii ne aduc direct la ușă.

Cei care ne aduc carne au și cheie de la bucătărie, ca să intre și să ne lase carnea direct în frigider”.

 

Cine sunt voluntarii?

”Suntem comunitate pentru comunitate, din toate punctele de vedere – tot ce înseamnă mobilizare a resurselor financiare din comunitate (nu a fondurilor publice!) și mobilizare a voluntarilor din comunitate.

Și nu doar a celor care vin voluntar, ci și a celor care trebuie să presteze muncă în folosul comunității și să și învețe ceva. Organizatia noastră este abilitată în acest sens - la noi voluntariază și persoane care au primit condamnare la muncă în folosul comunității.

Sunt persoane care vin timorate, speriate, și pe urmă își regăsesc spațiul în care să se reîntoarcă, pentru că nu îi condamnă nimeni, nu îi judecă nimeni. Nu se țipă, nu ne certăm. E o atmosferă de familie, indiferent dacă ai venit pentru prima dată sau ești acolo a o mia oară.

Când ne-am constituit în 2013, asta a fost ideea: comunitate pentru comunitate.

Eu nu mai am timp să gătesc. Dar mă duc la împărțit.

La 14:30 plec de la birou, mă duc la bucătărie, iau mâncarea făcută de voluntari, îi iau și pe ei și mă duc într-un spațiu public unde împărțim mâncarea. Dacă lipsesc (când mă duc în concediu, de exemplu) cei din piață mă ceartă: Iar ați lipsit!”.

 

Ce spun beneficiarii?

”Foarte  rar punem poze și cu ei pentru că nu vreau să îi expun. Încerc să le păstrez intimitatea. Și oricum, nicio imagine nu poate să exprime ceea ce trăiesc ei.

”Vă mulțumesc că mi-am găsit loc de muncă!” mi-a spus cineva. Iar eu i-am zis: ”Dar nu ți-am căutat loc de muncă, noi dăm de mâncare, nu dăm de lucru!”. Atunci omul mi-a arătat bocancii de sudor și mi-a răspuns: ”Da, dar până mi-am găsit de lucru, o lună de zile am venit aici și am știut că primesc o caserolă de mâncare”. Adică în loc să fie concentrat pe hrană, a fost concentrat pe găsirea unui loc de muncă. 

Sau cineva a venit la mine speriată : ”L-am găsit MORT, dă-mi te rog ceva!”

Eu nu am calitatea de consilier, nu sunt psiholog, dar oamenii ăștia se simt văzuți, se simt ascultați. Ceea ce nu se întâmplă altfel, ei sunt oamenii pe care nu îi vede nimeni pe stradă. Sau cine îi vede îi alungă.

E importantă prezența noastră și de asta insist ca și voluntarii nu doar să gătească, în cele 4 ore, dar să vină și cu mine la împărțit, ca să vadă pentru cine și-au consumat acele 4 ore din viață.
Eu spun că voluntarii noștri plâng zilnic de două ori: Prima dată - când curăță ceapă. A doua oară - când vin cu mine la împărțit și fac cunoștință cu beneficiarii. Acolo, eu îi văd cu nodul în gât și cu lacrimile în colțurile ochilor”.

 

Cei care vor să se înscrie ca voluntari o pot face pe site-ul asociației, AICI.

_________________________________________

Camelia Badea, jurnalist Stiri.ONG