Organizatiile neguvernamentale din Romania sunt invitate sa participe la cea de-a treia editie a Forumului ONG de la Marea Neagra (Black Sea NGO Forum) ce va avea loc intre 21-23 octombrie la Constanta.
Evenimentul a fost lansat in anul 2008 de catre Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din Romania (FOND) in colaborare cu organizatii din regiunea extinsa a Marii Negre, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din Romania si al Black Sea Trust for Regional Cooperation, in cadrul Sinergiei Marii Negre. A continuat in anul 2009 in cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe din Romania, Reprezentanta Comisiei Europene in Romania si Black Sea Trust for Regional Cooperation.
Forumul isi propune intensificarea dialogului si a coordonarii intre organizatiile neguvernamentale, precum si intarirea capacitatii de advocacy a acestora pentru a influenta strategiile de dezvoltare din regiune. El aduce laolalta organizatii din Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, R. Moldova, Romania, Rusia, Turcia, Ucraina, alte state membre UE, precum si actori importanti din regiunea Marii Negre. Primele doua editii ale Forumului au relevat faptul ca in aceasta regiune atat de complexa din punct de vedere politic, cooperarea dintre organizatiile neguvernamentale si societatea civila reprezinta un real potential pentru stabilitatea si prosperitatea din regiunea extinsa a Marii Negre.
Editia din 2010 a Forumului se desfasoara sub titlul „Investind in viitorul nostru comun” si isi propune sa dezbata situatia cooperarii la granita rasariteana a Uniunii Europene la 3 ani de la lansarea primei initiative europene de cooperare in regiunea extinsa a Marii Negre. In mod traditional evenimentul include spatiu dedicat interactiunii dintre actorii guvernamentali, institutiile internationale si organizatiile neguvernamentale in vederea identificarii de solutii comune pentru problemele locale si regionale, crearea de parteneriate, impartasirea de evaluari si experiente regionale, prezentarea programelor donatorilor.
Limba de lucru a Forumului este limba engleza. In cadrul sesiunilor de lucru va fi asigurata traducerea din si in engleza, romana si rusa.
Organizatiile neguvernamentale din Romania interesate sa participe sunt rugate sa completeze formularul de aplicatie disponibil pe pagina de web www.BlackSeaNGO.org si sa il trasmita pe adresa adela.rusu@fondromania.org pana cel tarziu 22 septembrie 2010 cu subject „Black Sea NGO Forum”.
In selectarea organizatiilor participante prioritate va fi acordata organizatiilor cu experienta de lucru in regiune. Organizatiile invitate sa participe vor fi anuntate pana cel tarziu 30 septembrie 2010. Organizatorii acopera costurile de cazare si masa pentru participantili selectati. Mai multe informatii despre forum sunt disponibile pe pagina de web www.BlackSeaNGO.org
Secretariatul Forumului este asigurat de catre Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC) impreuna cu Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND).