Înscrie-te în Team Hope și aleargă pentru a construi o casă

pentru 7 copii din Neamț!

București, 23 mai 2022 - Participă la cea mai colorată cursă și ajută 7 copii să rămână departe de orfelinat! Nu trebuie să fii alergător sau sportiv, tot ce trebuie să faci este să-ți iei familia și prietenii și să fii pregătit pentru o zi plină de zâmbete, culori și multă veselie! Poți să alergi sau să mergi, tu alegi cum vrei să parcurgi cei 5 km!

Vino să te distrezi! Astfel, îi poți ajuta pe alții!

Luând parte la eveniment, ajuți Fundația Hope and Homes for Children să construiască o căsuță pentru o familie cu 7 copii din Neamț, care sunt în pericol de a fi luați de lângă mama și tatăl lor, din cauza condițiilor grele de locuit.

Familia locuiește în 2 camere improvizate, făcute doar din bârne și lut presat, și acelea afectate recent de un incediu. Tatăl muncește cu ziua, iar mama și frații mai mari au grijă de copiii mai mici și de animalele din curte, singura lor sursă de hrană. Nu au acces la electricitate și nici la apă curentă, fiind la 7 km depărtare de sat. Dar au parte de iubirea părinților și de acces la educație. Mama se asigură că cei mici nu lipsesc de la grădiniță sau școală și că sunt curați și pregătiți pentru fiecare zi.

Pentru a nu fi luați de acasă și plasați într-un orfelinat, copiii au nevoie de o casă

Ajută această familie să poată râmâne împreună! Înscrie-te în Team Hope și fii tu fundraiser! Cărămidă cu cărămidă, contribui la construcția casei celor 7 copii.

https://hopeandhomes.ro/teamhope/

 
 

 

   Pentru mai multe informații:

   Anca Frumușani-Coltuc, Hope and Homes for Children

   tel. 0790 / 301 560, email: anca.frumusani@@hhc.ro

 

Hope and Homes for Children activează în România din 1998, iar de atunci și până la finalul anului 2021, Fundația a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 63 de centre de plasament de tip vechi (orfelinate). Prin eforturile Fundației și ale partenerilor săi au fost dezvoltate 116 case familiale, cu peste 6.700 de copii scoși din orfelinate și aproximativ 1800 au fost reintegrați în familia naturală sau extinsă.