Fundația Open Fields derulează proiectul “Cetățeni activi în Podișul Mediașului” prin programul Active Citizen Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein, și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Scopul principal al proiectului este acela de a modela comportamente prin cetățenie activă prin educare și informare, prin creșterea conștientizării și a simțului responsabilității. Acțiunile implementate deja de mai bine de un an de zile, clădesc o dezvoltare durabilă și echilibrată a comunităților implicate.

În cadrul proiectului, accentul este pus pe puterea exemplului, pe forța comunității și pe implicarea civică. De aceea, beneficiarii sunt implicați în activități precum:

·       Creșterea păsărilor de curte. Această activitate are efect pozitiv atât asupra resurselor economice dar și asupra sursei de hrană și este susținută de instruirea în avicultură care are ca scop informarea beneficiarilor cu privire la modalitățile optime de creștere și îngrijire a puilor dar și de distribuirea de incubatoare și pui de găină.

·       Acțiuni de ecologizare pentru o viață desfășurată într-un mediu verde, mai curat.

·       Consultanță și instruire oferită femeilor din comunitățile vulnerabile cu accent pus pe echilibrul de gen. În cadrul proiectului, transferul de încredere și împuternicirea femeilor vulnerabile sunt instrumente cheie prin care se urmărește creșterea capacității lor pentru o afirmare a drepturilor în familiile și în societate.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați http://www.eeagrants.ro.

Persoană de contact: Rus Alina Nicoleta, Manager Proiect

E-mail: alina@openfields.ro