Aceasta este premisa de la care Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat a pornit în conturarea unei noi campanii care să celebreze implicarea în comunitate.

De 5 decembrie, Ziua Internațională a Voluntarului, Pro Vobis provoacă voluntarii să-și împărtășească experiența și să-i inspire și pe alții la acțiune, povestind despre cum voluntariatul a contribuit la creșterea lor.

Adevărul este că pentru cei care nu sunt bula voluntarilor dedicați și fără stare, voluntariatul rămâne o activitate neînțeleasă, a cărei beneficii  nu sunt cunoscute sau recunoscute pe deplin. Campania desfășurată de Pro Vobis își propune să promoveze și să ilustreze frumusețea și capacitatea voluntariatului de a schimba în bine comunități, dar mai ales oameni.

Dacă nu de mult exista populara provocare de #5yearschallenge, de data aceasta voluntarii sunt invitați la un #volunteeringyearschallenge.

Ce trebuie să facă voluntarii pentru a promova puterea schimbării ce vine din implicarea în voluntariat este să trimită până pe data de 4 decembrie 2019 la adresa programe@provobis.ro două fotografii cu aceștia – una de dinainte să înceapă călătoria spre lumea voluntariatului și una cu ei din prezent - în plină desfășurare de forțe, în postura de voluntar la datorie. Cele două fotografii trebuie să fie însoțite de un paragraf despre cum voluntariatul a contribuit la persoana care sunt ei astăzi – ce abilități și talente au căpătat, ce tip de oameni valoroși au cunoscut și în ce moduri magice și neașteptate au crescut.

Pe data de 5 decembrie, pe pagina de facebook și pe pagina de instagram a organizației Pro Vobis sărbătorim online Ziua Internațională a Voluntarilor, cu postări adunate de la voluntari din toată țară!

 

Pentru mai multe detalii despre campanie puteți consulta pagina de facebook
(
https://www.facebook.com/AsociatiaProVobis/) sau pagina de instagram a organizației ( https://www.instagram.com/pro_vobis/).