Social, comunitate și voluntariat

Știri recente

București, 16 noiembrie 2022: Fundația Comunitară București anunță organizațiile locale care vor face parte din comunitatea națională de practică și suport Bine360. Programul, dezvoltat din viziunea ”Suntem bine, facem bine”, dă putere oamenilor din ONG-urile care susțin refugiații și este dedicat dezvoltării capacității acestor organizații.
mai mult
Unul dintre cele mai eficiente moduri prin care ne putem aduce aportul în comunitate este prin dezvoltare de inițiative civice! Tocmai de aceea, Asociația Civic Arieș a organizat săptămâna trecută Academia de Fapte Bune - un proiect menit să ofere tinerilor și persoanelor deja implicate civic, uneltele și cunoștințele necesare pentru dezvoltare de inițiative civice! Academia de Fapte Bune este un proiect dezvoltat prin finanțarea obținută în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Prin această etapă a proiectului, anume workshopul pentru persoanele implicate civic în diferite organizații, sau chiar instituții, ne-am propus să oferim tuturor resurse și sfaturi utile pentru a-și implementa propriile inițiative civice. Ne-am bucurat tare mult să vedem că 40 de persoane care se implică activ în dezvoltarea comunității ni s-au altăturat sâmbăta trecută, și că depun eforturi constante pentru a face Comunitatea Urbană Arieș un loc mai bun, pentru toți și oricine. Academia de Fapte Bune constă într-o serie de workshop-uri pentru dezvoltarea de proiecte la nivelul consiliilor elevilor, un workshop pentru persoanele implicate civic în diferite organizații, o sesiune de formare în care se va lucra aplicat pe dezvoltarea de proiecte și atragerea de fonduri și o campanie de promovare a susținerii mediului ONG. Sperăm că acest proiect va aduce pe termen lung un aport semnificativ în dezvoltarea întregii comunități, cu rezultate cât mai bune și cu un impact cât mai mare în rândul beneficiarilor. Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă. Pentru a rămâne la curent cu acest proiect, vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook "Civic Turda" sau prin email la adresa asociatia.civic@gmail.com. De asemenea, puteți lua legătura cu Patricia Ciocan, coordonatorul inițiativei la numărul 0743220563.
mai mult
Tinerii din București și Sibiu sunt invitați să vizioneze gratuit o selecție din cele mai importante documentare europene pe subiecte legate de schimbările climatice și problematica deșeurilor. Acestea vor rula la Cineplexx Sibiu și Cineplexx Titan, din București, în datele de 18 noiembrie, respectiv 25 noiembrie.
mai mult
Asociația The Story of Autism, organizație non-guvernamentală şi independentă, care contribuie la îmbunătățirea calităţii vieții, implicit de a apăra și de a promova drepturile persoanelor cu tulburări din spectrul autismului, (tulburări pervazive de dezvoltare, tulburări de limbaj, ale celor cu retard motor sau mental).
mai mult
Începând cu anul 2005, rapoartele CONCORD[1] Aid Watch au monitorizat și au făcut recomandări cu privire la cantitatea și calitatea asistenței oficiale pentru dezvoltare oferită de UE și de statele sale membre. Prin publicațiile Aid Watch, membrii CONCORD doresc să atragă atenția asupra angajamentului asumat de statele membre UE, având ca orizont anul 2030, de a dedica 0,7%, respectiv 0,33% din venitul lor național, sub formă de asistență oficială pentru dezvoltare, și de a utiliza aceste fonduri într-o manieră coerentă și eficace.
mai mult
Christa Schweng, președintele Comitetului Economic și Social European (CESE), se află în România după ce a participat la reuniunea – „Transformarea provocărilor geopolitice într-o poveste de succes a Uniunii Europene: contribuția societății civile organizate". În cadrul evenimentului, unul dintre subiecte s-a referit la rolul important pe care îl au organizațiile societății civile pentru diminuarea consecințelor umanitare, sociale și economice ale războiului asupra refugiaților din întreaga Europă și, în special, din țările cu un număr mare de refugiați, cum este România.
mai mult
Asociația HELP Autism împreună cu The Fool comedy club organizează spectacolul caritabil „Stand-up for Autism”, în beneficiul copiilor cu autism. Evenimentul va avea loc marți, 22 noiembrie, începând cu ora 20:00, la comedy club The Fool, pe Calea Victoriei 118 din București. Pentru că binele se poate face și râzând, pe scenă vor urca unii dintre cei mai îndrăgiți comedianți de stand-up din România. Line-up-ul evenimentului e divers și cuprinde headliners ai clubului, comedianți care au performat pe scena show-urilor TV, iUmor și Stand-Up Revolution, precum și tinere speranțe descoperite în cadrul roast battle-urilor de pe scena The Fool, jurizate de stand-up-eri consacrați. Iscusiți ai roast-urilor și show-urilor de improvizație, actori cu diplomă sau amatori desăvârșiți, toți vor face haz de necaz. Astfel, Radu Bucălae, câștigătorul ediției 2017 iUmor, Elena Voineag, una dintre puținele doamne din stand-up-ul românesc, Mădălin Cîrje, Florin Gheorghe, Claudiu Popa, Geo Adrian, Vlad Bieltz și Teo Ioniță vor încânta publicul pentru o cauză nobilă. În România trăiesc 40.000 de persoane cu autism. Pe lângă aceștia, 1.000 de copii sunt diagnosticați cu autism anual. 1 copil din 4 diagnosticați nu merge la școală sau grădiniță, deși are vârsta potrivită. Acest lucru duce la izolare și neintegrare în societate pe termen lung, consecințele fiind vizibile mai ales când ajung la maturitate. Mai puțin de 10% dintre adulții cu autism au un loc de muncă în Europa (conform Autism Europe), în timp ce în România procentul este de 1%. Statisticile arată că 40% din persoanele cu Tulburări de Spectru Autist (TSA) au nevoie de servicii de terapie și de îngrijire, de condiții de locuire adaptate nevoilor lor, precum și de integrare pe piața muncii. Însă, pentru a avea acces real la integrare în comunitate, este nevoie de un efort comun pentru accesul la servicii sociale, educaționale și de sănătate. Sesiunile de terapie pentru copiii cu autism sunt esențiale pentru recuperare, însă se desfășoară pe o perioadă îndelungată de timp și sunt costisitoare. Acestea pot ajunge la 5.000 lei lunar pentru un copil, iar, din păcate, în România, statul nu decontează aceste servicii din bugetul de stat, nici măcar parțial, punând pe umerii familiilor acestor copii o povară și mai mare decât însuși diagnosticul. Copiii cu autism proveniți din familii monoparentale, ori care au părinții plecați la muncă în străinătate și sunt crescuți de bunici sunt și mai vulnerabili, de aceea aceștia vor beneficia de fondurile strânse în urma spectacolului caritabil „Stand-up for Autism”. Așadar, implicarea comunității este vitală în dezvoltarea celor care suferă de afecțiuni din spectrul autist și este acum și mai facilă, deoarece participarea la eveniment se face în baza donațiilor în valoare minimă de 150 lei de persoană, care vor merge către serviciile de terapie oferite pentru copiii cu autism. Fondurile strânse vor fi folosite integral pentru copiii care fac terapie în centrele HELP Autism, terapie de care au nevoie pentru dezvoltarea și formarea lor ca viitori adulți independenți. „Stand-up for Autism” este unul din seria evenimentelor organizate de Asociația HELP Autism, care vine în sprijinul copiilor cu autism, dar și al părinților lor, făcând parte din Săptămâna Generozității desfășurată în perioada 22 - 29 noiembrie și organizată de GivingTuesday.ro. Doritorii care vor să-și descrețească frunțile își pot rezerva locurile accesând website-ul HELP Autism sau apelând numărul de telefon 0756 571 881. Asociația HELP Autism HELP Autism susține din 2010 peste 3.000 de copii și adolescenți diagnosticați cu TSA - Tulburare de Spectru Autist - în programe de terapie desfășurate în cele 9 centre și la domiciliu. De la terapie specifică la programe de integrare școlară, de la sprijin pentru părinți la campanii de conștientizare & advocacy, HELP Autism caută să ofere constant un spectru de soluții pentru copiii cu autism și familiile lor. Asociația HELP Autism este astăzi cea mai mare organizație dedicată cauzei din România, fondator al rețelei informale RO TSA formată din 86 de organizații în autism. Misiunea asociației HELP Autism este de a ghida pașii persoanelor cu autism și familiilor lor, de la diagnostic la recuperare și integrare reală în comunitate, construind o comunitatea deschisă să înțeleagă, să accepte și să sprijine mințile diverse. www.helpautism.ro The Fool The Fool este un nou concept de comedy club care aduce în fața publicului cei mai cunoscuți artiști de stand-up din țară, concerte live și momente de entertainment excepționale. Clubul a luat naștere în 2018, când trei prieteni au vrut să pună bazele unei „case” pentru stand-up comedy. www.thefool.ro
mai mult
9 noiembrie 2022 – În perioada aprilie - octombrie 2022, Fundația Serviciilor Sociale Bethany a derulat proiectul „Educație și încurajarea lecturii în școlile din medii defavorizate”, susținut integral de către Fundația United Way România. Pe parcursul proiectului, în cadrul Școlii Borșa, structură a Liceului Tehnologic Vlădeni din județul Iași, au fost amenajate cinci colțuri de lectură.
mai mult
Marșul pentru dreptul la Locuire are loc SÂMBĂTĂ 12 noiembrie 2022 la ora 13:00. Punctul de întâlnire este Fântâna de la Piața Universității, în spatele Facultății de Geografie. Sunt binevenite toate persoanele care se confruntă cu dificultăți de locuire sau care susțin locuirea ca drept fundamental.
mai mult