Peste 100 de desene expuse în cadrul expoziției virtuale “O călătorie în lumea prieteniei“ vor deveni frunze ale copacilor soldați, în lupta noastră pentru eradicarea violenței și a bullyingului în școli. Expoziția este organizată pentru a marca Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, 30 ianuarie.

Violenţa şcolară este doar una dintre manifestările violenţei cotidiene. Un studiu UNICEF confirmă amploarea zguduitoare a abuzului fizic, sexual şi emoţional la care sunt supuşi copiii din toată lumea. Unele dintre cele mai importante concluzii ale acestui raport arată că încă de la vârste fragede copiii din întreaga lume sunt supuși la: disciplinare prin violenţă, sunt victime ale intimidării și bullyingului sau ale violenței sexuale.

Pe 30 ianuarie, în mai multe ţări ale lumii este sărbătorită Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoli cu scopul promovării ideii de educare a copiilor în armonie, solidaritate şi respect, mesajul principal al acestei zile fiind dragoste, nonviolenţă şi pace. Dragostea este mai bună decât egoismul, nonviolenţa este mai bună decât violenţa şi pacea este mai bună decât războiul.

Pentru a marca acestă zi, Asociația CONIL în parteneriat cu Școala Primară CONIL și alte peste 30 de instituții de învățământ din țară și străinătate au organizat în perioada 20 - 30 ianuarie 2021 expoziția virtuală de desen și pictură – “ O călătorie în lumea prieteniei“ în cadrul căreia sunt expuse lucrări ale copiilor cu vârste cuprinse între 6 - 14 ani din școli partenere, din țară și străinătate. Ea poate fi vizitată virtual aici https://www.facebook.com/events/466085947734759/

În 29 ianuarie 2021, din virtual vom trece în real prin organizarea unei expoziții în aer liber în str. Louis Pasteur 1, sector 5, acolo unde peste 100 de lucrări ale copiilor vor fi expuse în copacii - soldați reci și muți, deveniți aliați în lupta noastră împotriva violenței în școli.

Așadar, vizitează expoziția în aer liber între orele 12:00 - 14:00 “ O călătorie în lumea prieteniei“ și vei avea ocazia de a descoperi lumea prin ochii copiilor, de a descifra mesajele lor și de a te gândi și tu chiar astăzi cum poți fi unul dintre promotorii schimbării lumii.

La eveniment va fi prezentă și jurnalista Ioana Maria Moldovan, ambasador al proiectelor CONIL, promotor al bunei înțelegeri, toleranței și acceptării.

Scopul expoziției este acela de a conștientiza problema legată de violența din școalǎ, care poate avea consecințe și în afara acesteia, de a sensibiliza și educa dar și de a demonstra că există și alte  modalitǎți de rezolvare a conflictelor prin comunicare nonviolentǎ și dezvoltarea abilitǎților și a motivației de relaționare.

Şcoala trebuie să reprezinte un loc unde elevii se instruiesc, învaţă, dar şi un loc unde se stabilesc relaţii, se promovează modele, valori, se creează condiţii pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă şi morală a copilului. În calendarul zilelor simbolice, data de 30 ianuarie este înscrisă ca "Ziua internaţională a non - violenţei în şcoli". Este ziua care ne cere să omagiem două concepte - cheie importante: instituţia şcolii, ca reprezentantă a celei mai nobile activităţi - educaţia, şi non - violenţa, ca luptă împotriva unui fenomen nociv“, ne spune doamna Adela Hanafi, președinte CONIL.

Prin amabilitatea sponsorilor și partenerilor noștri, Platforma Fă Bine - Asociația Trăiește cu Bucurie, Editura Integral, ErFi.ro și Librărie pentru pici, cele mai apreciate lucrări vor fi premiate.

Școli partenere:  Școala de limbă română DACIA - Grecia, Școala Gimnazială Marin Preda Pitești, Scoala Gimnaziala "Ioan Luca" – Farcasa - Neamt, Palatul Copiilor Craiova, Școala Gimnazială nr 7 - Galați, Școala Primară Luca - București, Liceul Teoretic Mihai Ionescu - București, Liceul Național Liviu Rebrenu - Bistrița, Școala Primară Ana Lugojana - București, Școala Primară Micul Lord - București, Școala Gimnazială Internațională Premium School of Bucharest, Grădinița Adnan 1 București, Grădinița Bumblebees - Constanța, Școala Montera București, Universitatea de Stat Ion Creangă - Chișinău, Liceul Teoretic Gabriel Țepelea Borod - Bihor, Școala Gimnazială Beznea - Bihor, Liceul Teoretic Șuncuiuș - Bihor, Școala Gimnazială Curățele - Bihor, Școala Gimnazială nr. 7 Petroșani - Hunedoara, Școala Gimnazială Ionel Teodoreanu - București, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Periș, Grădinița Paradisul Copiilor, Școala Șerban Cioculescu - Găești, Dâmbovița, Liceul Teoretic Bratca, Școala Gimnazială Nicolae Iorga - Baia Mare, Liceul Teoretic Bilingv Ita Wegman, Liceul Teoretic Grigore Moisil- Timișoara, Școala Generală Diaconu Coresi, Școala Gimnazială Secăreanu Runcu

Locație Expoziție: Str. Louis Pasteur nr 1, Sector 5

Dată: 29 ianuarie 2021, între orele 12:00-14:00

Mijloace de transport: Metrou – Stația Eroilor, Autobuz 104- Stația Piața Operei