UN FILM DOCUMENTAR DESPRE ISTORIA UNUI ORAŞ RĂVĂŞIT DE PANDEMII

sau

AZI, LA FEL CA IERI, ALALTĂIERI...

 

Epidemia din 1819 este consemnată de

unul dintre călătorii străini la Iași: „Străzile sunt neîngrijite, pe gardurile curților

sunt puși spioni spre a-i opri pe cei care vor să pătrundă în ogrăzi

unde ard grămezi de gunoaie, în speranța de a purifica aerul,

prăvăliile erau închise, marfa se dădea prin geam, printre gratii

și banii luați se dezinfectau cu oțet, trecătorii mergeau grăbiți cu batiste la gură,

ferindu-se unii de alții, vorbindu-și de departe, bolnavii și cei suspecți de boală

erau aduși la căruțe la care erau arborate steaguri roșii, însoțite de un arnăut călare.”

(Kosmeli – Harmlose Bemerkungen auf einer uber Petersburg,

Moskau, Kiev nach Iassi (Berlin, 1822).

 

În luna noiembrie, la Iaşi, a fost lansat filmul documentar CAVALERII APOCALIPSEI, realizat de către Societatea de Studii Istorice din România, în parteneriat cu Societatea de Medici Naturalişti din România, în cadrul proiectului cultural CETATEA SUB ASEDIUL PANDEMIILOR, cu co-finanţarea Primăriei Iaşi.

Filmul documentar este semnat de Alina Ţiţei şi a avut premiera, simultan, pe postul de televiziune TELEM Iaşi şi pe www.ziaruldeiasi.ro.

Pandemia provocată de coronovirusul COVID 19 determină societățile să se reconfigureze și pe noi înșine să ne adaptăm la o altă realitate. Izolarea, carantina, numărul mare de decese, proximitatea morții în general, implicarea armatei ne par lucruri cu totul noi și nemaiîntâlnite. Și totuși, metodele de astăzi de a stopa pandemia, precum izolarea sau carantina sunt vechi de sute de ani, binecunoscute de strămoșii noștri ieșeni.

Începând cu secolul al XVIII-lea, orașul Iași s-a confruntat cu numeroase epidemii de ciumă, holeră, mai târziu tifos și febră recurentă. În prima parte a secolului al XIX-lea, în Iași, bărbierii și moașele, fără nici un fel de pregătire, asigurau asistența medicală. Medicii și chirurgii cu drept de liberă practică, în marea lor majoritate străini, erau destul de rari, concentraţi mai mult pe populația care putea plăti serviciile medicale. În 1830, un alt inamic nevăzut lovește orașul Iaşi – holera. “Nu întâlneai decât care cu morți, pe care îi duceau ca să-i arunce pe malul unui șanț, unde așteptau zile întregi până le venea rândul să-i îngroape puținii ciocli care nu apucaseră a muri. Putoarea leșurilor te amețea. Într-un cuvânt, orașul tot era un mare mormânt” (Costache Negruzzi 1832, Iași).

În 1916, când holera ajunge din nou în Iași dar este combătută eficient, cu o campanie de vaccinare condusă de profesorul Ioan Cantacuzino și prof. Vasile Slătineanu. În oraș existau deja două laboratoare care produceau vaccinul contra holerei.

În ianuarie 1917, o altă epidemie a lovit crunt soldații și populația civilă din Iași – tifosul. În perioada de vârf, în lunile ianuarie-aprilie, se înregistrau zilnic între 200 și 500 de decese. Muriseră 300.000 de oameni, de trei ori mai mult decât în toate luptele din 1916. În încercarea de a-i salva pe alții, au murit 250 de medici și 1000 de sanitari.