Festivalul internațional de film queer ART200 vine în prima ediție la București între 26 și 31 octombrie! Dat fiind contextul pandemiei COVID-19, festivalul se desfășoară anul acesta în format hibrid, cu majoritatea evenimentelor online.
ART200 este un festival de film queer (termen umbrelă pentru comunitatea LGBT: lesbiene, gay, bisexuali, transgender) al cărui scop este de a încuraja creația de artă și film queer în România, precum și colaborarea între artiste și artiști queer de pe scena locală. Unul dintre principalele obiective ale demersului este susținerea autoreprezentării și a reprezentărilor juste și complexe ale personajelor LGBTQ+ în filme și artă.
Pe durata celor 6 zile de festival sunt disponibile în mod gratuit pentru vizionare 40 de scurtmetraje, 5 lungmetraje și un performance, are loc un atelier de poezie queer, un pitch pentru filme queer și o expoziție de artă (disponibilă atât fizic, cât și online).
Scurtmetrajele sunt cuprinse în 6 secțiuni (Sex Work, Poly și Kink, Trans și Non-binary, Queer Mental Health, Scurtmetraje Românești, Scurtmetraje LGBTI în spaniolă), calupurile fiind urmat de o discuție cu selecționerx și regizorx. Alături de scurtmetraje, sunt disponibile și 5 lungmetraje și un performance. Filmele pot fi vizionate online, iar discuțiile vor fi transmise live pe pagina de facebook a festivalului. Filmele își propun să vorbească despre comunitățile marginalizate și vulnerabile din cadrul comunității LGBTQ: persoane non-binare, persoane care practică munca sexuală, persoane queer imigrante sau persoane queer vârstnice, abordând subiecte de multe ori invizibile chiar și în cadrul comunității.
Expoziția de artă intitulată Our Queer Home pornește de la viziunea că vizibilitatea în cultură este o formă de rezistență împotriva violenței sistemice la care sunt supuse persoanele LGBTQIA+ și este dedicată practicilor queer orientate spre istoricizarea experiențelor personale. Expoziția va fi disponibilă atât online cât și fizic, cu programare la Alert Studio.
Atelierul de poezie ART200 are loc online, în perioada festivalului, 26-31 octombrie 2020. 12 participanți se întâlnesc, în cadrul atelierului, cu cei cinci traineri. La final, participant își vor citi poemele la lectura de poezie de sâmbătă, 31 octombrie. Atelierul e organizat în parteneriat cu Literatură și Feminism.
Pitch-ul ART200 are la bază realitatea faptului că oportunitățile de finanțare pentru film sunt oricum puține, iar regizorii din comunități marginalizate au cu atât mai puține șanse să le acceseze. Astfel, pitch-ul are scopul de a susține financiar producția unui film românesc cu tematică queer. Proiectele înscrise vor avea o viziune critică și autocritică, chestionând normele și structurile capitaliste, patriarhale, rasiste, cis hetero și care ies din sfera reprezentărilor tradiționale ale persoanelor LGBTQIA+ în cultura mainstream. Finanțarea constă în 3000 de lei, oferiți de Uniunea Cineaștilor din România.
Accesul la filme se face aici - https://eventbook.ro/festival/art200
Pagină Facebook: shorturl.at/uzA13
Pagină Instagram: shorturl.at/wBIP9
Catalog în format electronic: https://rb.gy/xaxbbl
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Cu sprijinul: Asociația Accept, Institutul Francez, Uniunea Cineaștilor din România.
Parteneri: Festivalul Super, Asociația Culturală Replika, Asociația Easyeco, Asociația Festivalului de film Transilvania, British Council, Centrul Ceh București, Centrul Național al Dansului, Colectiva Autonomă Macaz, Editura Hecate, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, GENDERDOC-M, Identity Education, Institutul Cervantes, Ambasada Spaniei în București, Mad Pride România, MozaiQ, , PRIDE România, Rise Out.
Parteneri media: All About Romanian Cinema, Asociația Quantic, Asociația Cinefocus, Asociația de dezvoltare a filmului românesc (Films in Frame), Asociația informală a vocilor pentru incluziune (AIVI), CUTRA, Decât o Revistă, Film Menu, Perspektiva, Radio România Cultural, Radio Tanana, Vice România, Zile și Nopți.