După mai bine de un an în care interacțiunile sociale au fost reduse doar la mediul online, a venit momentul să ne reîntâlnim.
Într-o locație care ne-a găzduit și în trecut, MercatoComunale, vom organiza pe parcursul celor două zile un târg cu produse artistice făcute de refugiați & migranți. Meșteșugari din toate colțurile lumii vor expune produsele lor, alături de lucrări realizate de copiii refugiați & migranți cu care am lucrat la ActivRandom în ultimii ani.
Invităm bucureștenii să-și îmbogățească colecțiile, garderobele și locul pe care îl consideră acasă cu produse specifice unor culturi de peste mari și țări.
Din programul OmFest ediția a IV-a:
-> Concert cu Aida și Noi (sâmbătă, ora 20)
I-am avut invitați și la prima ediție și au fost “Mai funky decât Prince, mai experimentali decât Zappa, mai liberi decât Liberace” - Aida și Noi este un proiect internațional creat la București, o fuziune a tuturor stilurilor într-o experiență foarte bucureșteană. Aida Šošić - voce și prezență, The Great ILIESCU - dans și eleganță, Don Luis Angel Palomino Tuero - forță și durere, Dan Samoilă Winnettou Papadopoulos - bass, Ati de Chile Orlando Panaitescu Alegria - sport și mafia - împreună într-un show eclectic cu Glam Disco, Psychedelia, Gypsy, Funk, Drum’n'bass, Balkan, Urban Folk, Rockabilly, Tango - și alea-alea-alea.
După un an în care ne-a lipsit interacțiunea cu prieteni dragi dar și cu oameni pe care nu-i cunoșteam însă ne uneau aceleași gusturi și preferințe artistice, un concert cu o trupa precum Aida și Noi e perfect pentru a ne reveni la starea normală dinainte de pandemie.
-> Spectacol de dans cu Jazz Roots Bucharest (duminică, ora 19)
Și cum altfel am putea continua întoarcerea la normalitate decât prin dans, o experiență care dă măsura farmecului orașului în care au ajuns și au ales să trăiască cei mai mulți dintre refugiații & migranții din România.
O companie de dans înființată acum câțiva ani, Jazz Roots Bucharest îmbină #swing #jazz #lindyhop #charleston și #tap în numeroase spectacole, coregrafii pentru evenimente private dar și în locații alternative: pe stradă, în parc - locurile de unde vine inspirația acestor stiluri.
-> Workshop-uri (sămbătă & duminică, ora 13)
Continuăm seria începută în urmă cu doi ani cu Refugee ArtStart, un program dedicat inițierii în arta plastică a copiilor refugiați & migranți.
- Hârtie marmorată cu Ilina Schileru - o tehnică veche de pregătire a hartiei de forzatz, care azi se poate folosi pentru decorațiuni handmade
- Workshop de mix muzical cu David Hughes
!!! Intrarea este liberă la toate evenimentele, cu condiția prezentării la intrare una din următoarele: dovada vaccinării (mai mult de 10 zile de la rapel sau de la vaccinarea cu serul Johnson - într-o singură doză), un test negativ sau un certificat medical care atestă prezenţa anticorpilor postinfectare în ultimele trei luni.
Organizator: ActivRandom
Partener principal: UNHCR România
Parteneri: British Council România, Mercato Comunale
Recomandat de: Munteanu