„Nu poți vindeca. Nu poți depăși. Nu poți ameliora ceva ce nu poți spune în cuvinte” Gáspár György
Sâmbătă 26 noiembrie, ora 19 la Cinemateca Union, se lansează proiectul Fără Frică- Povești din lumea noastră cu un eveniment gratuit, cu și despre copii și tineri instituționalizați dedicat Zilei Internaționale a Drepturilor Copiilor.
Intrarea este gratuită și se face în limita locurilor disponibile prin rezervare la adresa de email untoldstoriescompany@gmail.com
În cadrul evenimentului vor avea loc un spectacol de teatru, scris și jucat de copiii din Centrul de plasament Casa Iosif și proiecția filmului Eu Contez de Alina Șerban.
Proiectul Fără Frică - Povești din lumea noastră este derulat de Asociația Untold Stories și finanțat prin programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro) susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Alina Şerban este actriţă, dramaturg, scenaristă și prima regizoare romă de teatru şi film din România.
În weekendul trecut( 18-20 noiembrie) artista a susținut primul calup de ateliere de storytelling de film și a început filmările cu tinerii instituționalizați. Scenariul scurtmetrajelor este bazat pe poveștile lor de viață. Scurtmetrajele rezultate în urma proiectului Fără Frică - Povești din lumea noastră vor fi apoi proiectate în următoarea ediție a Galei Tinerilor Instituționalizați „Eu contez”.
În rolul de regizor, trainer și curator al poveștilor, Alina Șerban contribuie și cu înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă acești tineri, ea însăși trecând prin experiența instituționalizării.
Obiectivul proiectului Fără frică- Povești din lumea noastră îl reprezintă organizarea de ateliere de storytelling, scurtmetraje, prin care copii și tineri institutionalizati, romi și neromi, proveniți din centre de plasament, să-și dezvolte stima de sine, autocunoasterea, creativitatea, folosindu-se de mijloace de expresie artistică.
Scopul este sprijinirea, prin demersuri artistice, a copiilor și tinerilor aflați sau proaspăt ieșiți din sistemul instituționalizat de protecție a copilului, dintre care , majoritatea sunt persoane de etnie romă aflate în situație de risc, pentru a deveni mai conștienți de sine, pentru a-și îmbrățișa identitatea și de a realiza potențialul lor.
Pe 18 decembrie va avea loc un alt eveniment cultural dedicat tinerilor cu ocazia Zilei Minorităților Naționale din România.
Prin acest proiect Alina Şerban împreună cu Asociația Untold Stories își propun să ajute la dezvoltarea competențelor creative a minim 35 de copii și tineri prin inițierea lor în tehnici de storytelling, să faciliteze accesul la viața culturală pentru copii și tinerii care sunt sau au fost în centre de plasament, prin participarea lor directă la proiecții de film și spectacole performative. Proiectul își propune realizarea a 4 scurtmetraje cu ajutorul cărora se dorește educarea publicului larg în spiritul respectului pentru diversitate, incluziunii și tolerantei.
Gala Tinerilor Instituționalizați „Eu contez” a avut prima ediție pe 14 noiembrie și este o celebrare a copiilor și a tinerilor instituționalizați din România, iar scopul acesteia este să aducă în lumina reflectoarelor poveștile și experiențele acestora. Cea de-a doua ediție a Galei „Eu contez” urmează să aibă loc în anul 2023.
Din 2015, Alina Șerban se focusează pe cercetarea realității tinerilor instituționalizați din România și pe crearea unor materiale culturale în care aceștia să se regăsească, iar vocea tinerilor care au crescut în centrele de plasament să fie reprezentată.
Alina Şerban este de 4 ori câștigătoare a premiului cea mai bună actriță în Germania pentru rolul Ali din Gipsy Queen. De 14 ani, prin proiecte de film și teatru, Alina Şerban luptă împotriva tuturor formelor de discriminare, pentru a susține egalitatea de gen, pentru a combate violența împotriva femeilor și pentru a promova drepturile minorităților și este Președintele Asociației Untold Stories
*****
*Despre Asociaía Untold Stories
Asociația Untold Stories este o organizație non-profit care are ca scop combaterea discriminării prin dezvoltarea de proiecte artistice care contribuie la crearea unei societăți diverse, pluralistice și tolerante. Misiunea Asociației este de a crea o platformă pentru povești nespuse și marginalizate, sensibilizând publicul față de cultura, istoria și experiențele de viață ale grupurilor sociale minoritare, cu precădere cele ale comunității rome. Mai multe detalii despre Alina Șerban și Asociația Untold Stories puteți citi pe http://alinaserban.com/untoldstories-company/
*Despre programul În Stare de Bine
În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România.
Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte.
În acest an, în mod excepțional, criza umanitară din Ucraina a determinat reorientarea parțială a programului către sprijinirea migranților și refugiaților alungați de război din țara vecină.
Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.
*Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 149 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.
Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.
*Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare.
Mai multe detalii sunt disponibile la www.fdsc.ro.