Sub coordonarea Lorenei Garoiu, artist plastic timișorean, și a echipei medicale a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” -- Centrul de Sănătate Mentală pentru Copii și Adolescenți Nr.5 - Timișoara, timp de opt luni Asociația Sfera Timișoarei organizează săptămânal ateliere de terapie prin artă destinate copiilor aflați în tratament la Centrul de Sănătate Mintală din Timișoara.

 

Proiectul include și amenajarea unui atelier de art terapie în incinta Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” -- Centrul de Sănătate Mentală pentru Copii și Adolescenți Nr.5, unde se vor desfășura diverse activități artistice destinate ameliorării condițiilor psihice cu care se confruntă anual, la Timișoara, peste 300 de copii și tineri.

 

Proiectul ArTerapia se va derula la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” -- Centrul de Sănătate Mentală pentru Copii și Adolescenți Nr.5, aflat pe str. Corbului nr. 7, Timișoara, și se adresează unui grup vulnerabil și anume copiii cu deficiențe psihice, care, prin intermediul atelierelor artistice, vor beneficia de un tratament complementar celui de specialitate medicală.

 

Art terapia este o metodă care utilizează procesele creative pentru a ameliora starea fizică, mentală și emoțională, bazându-se pe ipoteza că implicarea procesului creativ în exprimarea proprie prin artă contribuie la dezvoltarea unor abilități interpersonale, la normalizarea comportamentelor disfuncționale, a stărilor afective negative și la reducerea stresului.

 

Considerată o reală intervenție culturală și terapeutică, terapia prin artă este o activitate cu rezultate eficiente și măsurabile.

 

Echipa de specialitate medicală formată din D-na Dr. Liliana Nussbaum, medic primar neuropsihiatru, împreună cu D-na Veronica Cebuc, psiholog din cadrul Centrului de Sănătate Mintală din Timișoara și d-na Daniela Luca, psiho-pedagog în cadrul Centrului, vor lucra împreună cu echipa artistică pentru a ameliora stările copiilor cu deficiențe psihice.

 

Unul dintre beneficiile practicării art terapiei este reintegrarea socială a acestor copii care, de cele mai multe ori, nu participă la activități precum ar fi jocul sau sportul. Prin acest tip de terapie, copiii reîncep să comunice și să-și reconstruiască eul.

 

Totodată, utilizarea unor teste precum cele utilizate în terapia prin desen: arborele, omulețul, casa, familia etc. furnizează medicilor informații prețioase asupra personalității copilului și adolescentului.

 

La atelierele de pictură organizate săptămânal în cadrul proiectului ArTerapia participă copii de toate vârstele, de la preșcolari până la adolescenți.

 

***** 

Organizator: Asociația Sfera Timișoarei

Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

Parteneri: In-tuition, Cărturești

Parteneri media: TVR Timișoara și Radio România Timișoara.