Casa Artelor Dinu Lipatti deschide Salonul de Muzică pentru public și vă invită să sărbătorim împreună frumusețea copilăriei prin muzică și magie, la Evenimentul „Ziua Copilului Ediția a III-a”, sâmbătă - 29 mai 2021 - de la orele 18:00.

După o lungă perioadă în care activitatea Casei Artelor Dinu Lipatti s-a desfășurat Online, acum datorită măsurilor de relaxare care au permis redeschiderea instituțiilor de cultură și reluarea spectacolelor cu public, vă invităm să fim din nou împreună în Salonul de muzică al Casei Lipatti, respectând toate măsurile sanitare și de distanțare fizică în vigoare. Astfel, Salonul va putea fi ocupat în proporție de 50 la sută din capacitate, intrarea la Eveniment fiind liberă, numai cu rezervare la numărul de telefon 031 425 25 63, până vineri, 28 mai 2021, la orele 16:00.

Așadar, sâmbătă, 29 mai 2021, începând cu orele 18:00 puteți vedea Expozițiile permanente „Dinu Lipatti – viața și opera”  și „Familia Lipatti și prietenii”, iar în Saloanele Casei Lipatti veți asculta Înregistrări celebre cu Legendarul pianist Dinu Lipatti. Toate acestea vă vor contura și mai bine personalitatea celui considerat unul dintre cei mai prodigioși „copii minune” ai lumii pianistice mondiale.

Evenimentul „Ziua Copilului Ediția a III-a la Casa Artelor Dinu Lipatti” va continua cu Recitalul Extraordinar de muzică corală susțitut de Corul de copii „Bravissimo” condus de Elena Radu. Programul conține compoziții folclorice românești, dar și piese legendare din repertoriul trupelor „Queen” și „Abba” transpuse într-o versiune corală și adaptate stilului orginial „Bravissimo”. În a doua parte a programului, publicul nostru se va bucura de un Spectacol de magie fascinant și interactiv realizat de actorul Bogdan Muntean.

Corul de copii „Bravissimo” a fost înființat în anul 2011, la inițiativa Asociației Culturale „Bravissimo”. În prezent, corul este format din copii, cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani, toți având calitățile necesare atingerii unor performanțe la cel mai înalt nivel. Succesul obținut de Corul „Bravissimo” este marcat prin participarea la numeroase concerte, emisiuni TV și radio. De asemenea, „Bravissimo” este integrat în diverse proiecte culturale, imprimând în studiouri alături de artiști de top din România.   

Într-o lume dominată de smartphone-uri și tablete, magia reprezintă ingredientul cheie al copilăriei, cel care îi lasă pe copii să viseze și care le stârnește curiozitatea! „Fantasmio” este un spectacol unic de magie pentru copii, creat cu multă pasiune și dăruire de magicianul Bogdan Muntean. De-a lungul anilor, show-urile de iluzionism marca Bogdan Muntean au încântat audiențe atât din România cât și din Italia, Austria sau Macedonia. Spectacolul de magie durează o oră și este interactiv, atât pentru copii cât și pentru părinți.

Conceptul evenimentului aparţine regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Rezervări la la numărul de telefon 031 425 25 63.

Partener media principal: Romantic FM

Parteneri media: Agerpres, #centruldepresa.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Observatorul Cultural