Asociația EchitArt și Vestra anunță înscrierile pentru Borcanul cu Ficțiune, ediția a-II-a. Borcanul cu ficțiune, o platformă de creație pentru scenarii de film, se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, pasionați de cinematografie şi ficţiune, care sunt așteptați să se înscrie până pe data de 17 iulie 2020, trimițând o lucrare proprie (proză, povestire, scenariu) în cadrul formularul de înscriere. Autorii celor mai bune 10 texte trimise vor fi invitați în Tabăra de creație Induction. Participarea nu presupune taxe de înscriere sau participare, organizatorii acoperind costurile de cazare, masă și transport până la Moșia “Cai de Vis”, Botoșani.

Tabăra de creație Induction, sub îndrumarea lui Igor Cobileanski, va avea loc în perioada 3-9 august 2020, timp în care tinerii vor lucra la un scenariu propus (din poveștile locurilor). La finalul taberei, doar cinci scenarii vor fi câștigătoare și vor participa la Masterclass-ul care va avea loc în perioada 5-11 octombrie 2020 timp în care finaliștii vor avea ocazia de a lucra cu profesioniști din domeniul cinematografiei . Această etapă se va finaliza cu un singur câștigător care va beneficia de o cofinanțare în valoare de 3.000 € pentru ecranizarea scenariului, precum și de consiliere din partea noastră și a colaboratorilor noștri.

“Se pare că am nimerit o coardă sensibilă! Sunt foarte multe voci creative care au ceva de spus în România, dar nu au instrumentele sau scena necesară. Și noi asta încercăm să le oferim: o locație care inspiră, și îndrumarea unor profesioniști din domeniu, pentru că, în final, poveștile lor să prindă viață pe ecran.” spune Vlad Iftime, cel care a pus bazele proiectului Borcanul cu Ficțiune.

Platforma a fost inspirată din umorul și poveștile de viață ale oamenilor și ale locurilor și se conturează ca un proiect de implicare și responsabilitate socială organizat de Asociația Echitart, cu sprijinul Vestra.

Mai multe detalii despre etapele proiectului puteți găsi pe borcanul-cu-fictiune.ro