Centrul Cultural Neumunster din Luxembourg a gazduit in perioada 27-28 iulie prima etapa a proiectului euromediteranean "Restore trust. Rebuild bridges": o intalnire a 18 bloggeri reprezentativi pentru domeniul intercultural din 17 state ale regiunii printre care si Romania.

Organizat de fundatia Anna Lindh, o fundatie interguvernamentala ce contine 43 de state euromediteraneene, proiectul "Restore trust. Rebuild bridges" isi propune sa ofere o alternativa interculturala si diplomatica conflictelor din zona in vederea consolidarii unei comunitati puternice bazate pe pace si valori comune.

Trainingul desfasurat la Luxembourg reprezinta prima etapa a acestui proiect ambitios, organizatorii concentrandu-se pe puterea pe care o are blogosfera in diseminarea acestui mesaj. Se doreste consolidarea unei retele puternice de bloggeri din mai multe state care sa se sustina reciproc prin promovarea de mesaje comune pe diverse teme.

Romania a fost reprezentata la acest proiect de Gabriel Brezoiu, director de programe in cadrul Asociatiei Europene Pentru Apararea Drepturilor Omului - AEPADO si coordonatorul proiectului antidrog: ”Fii constient, NU dependent!".

Pentru noi blogging-ul si noile tehnologii reprezinta o modalitate inedita de diseminare a mesajelor, modalitate ce are succes la tineri. “Fii constient, NU dependent" este cel mai mare proiect al organizatiei noastre, principala activitate a acestuia fiind organizarea unei competitii internationale pentru tineri pe tema prevenirii si reducerii consumului de stupefiante. Punem accentul pe exemplul personal pe care il pot oferi tinerii in acest sens, pe schimbul de experienta intercultural si pe puterea de diseminare a blogsoferei. Deja, proiectul a devenit o initiativa oficiala a Comisiei Europene in cadrul Anului European al Creativitatii si Inovatiei - AECI 2009 si speram ca in curand sa fim parte a unei miscari antidrog de proportii: Europe Action on Drugs", a declarat Gabriel Brezoiu, director de programe AEPADO.

Miscarea tematica in blogosfera romaneasca va fi coordonata de Gabriel Brezoiu.