Comunicat de Presă | București, 14 decembrie 2021

Joi, 16 decembrie, de la orele 19.00, Asociația Politeia lansează „Diferențe: experiențe personale și dinamici intracomunitare” - un volum colectiv despre cum este să mergi la școală atunci când familia ta se află într-o situație socială vulnerabilă. În volum sunt prezentate concluziile activităților pe care Asociația Politeia le desfășoară alături de comunitatea din Dârvari, Ciorogârla (jud. Ilfov), iar în carte se fac auziți și copiii din Dârvari, alături de părinții și profesorii lor.

De mai bine de șase ani, Asociația Politeia lucrează alături de copiii din comunitatea defavorizată din Dârvari. Experiențele și activitățile de aici au conturat o realitate relevantă nu doar în interiorul acestei comunități, ci și pentru întreaga țară. În ultima perioadă, prin proiectul „Împreună la școală și în comunitate”, Asociația a desfășurat ateliere de comunicare creativă prin care elevi, părinți și profesori au vorbit despre problemele cu care se confruntă zi de zi, au învățat cum să folosească fotografia sau social media pentru a vorbi lumii despre realitățile vieții lor. Pe lângă mărturiile lor directe, volumul conține și kituri detaliate prin care organizarea fiecărui atelier este descrisă, astfel încât cei care vor dori să replice acest model o vor putea face cu ușurință.

Volumul colectiv „Diferențe: experiențe personale și dinamici intracomunitare” este coordonat de Mădălina Muscă și Mihai Vasile, doi dintre membrii Asociației Politeia care au participat constant la activitățile desfășurate la Dârvari. O parte consistentă a cărții vorbește despre profilul comunității defavorizate vizate, despre problemele întâlnite în școală - abandon școlar, absenteism, nivelul scăzut de cunoștințe - privite în contextul social care le determină. Protecția socială ineficientă, violența, sărăcia. Autorii trec în revistă problemele întâlnite, evidențiază concluzii și propun inclusiv soluții.

„Ne-am dorit să folosim experiența pe care am acumulat-o în anii de lucru cu aceste comunități și să punem la dispoziția publicului larg un instrument util prin care acesta să poată înțelege mai bine problemele zonelor vulnerabile din societatea noastră. Aceste situații nu sunt excepționale sau singulare, cauzele sunt sistemice. Când vorbim de sute de alte comunități aflate în contexte similare, atunci rezolvarea nu poate fi decât sistemică. Dacă vom acționa asupra cauzelor, avem o șansă de a fi eficienți în rezolvarea acestor probleme. Propunem publicului această carte, pentru a oferi o serie de soluții, dar și pentru a oferi un spațiu de reprezentare pentru vocile și experiențele celor direct vizați: copii, părinți, cadre didactice”, a declarat Mihai Vasile, fondatorul Asociației Politeia.

Lansarea cărții va avea loc online, pe 16 decembrie de la orele 19.00, pe pagina de Facebook a proiectului: Împreună la școală și în comunitate și pe pagina de Facebook a Asociației: https://www.facebook.com/politeia.ro.

În cadrul aceluiași proiect, a fost realizat și podcastul „Diferențe”, un podcast despre școală, familie și problemele cu care se confruntă elevii, profesorii și părinții într-o comună din apropierea Bucureștiului. Podcastul este găzduit de Mădălina Muscă și Mihai Vasile, doi dintre membrii Asociației Politeia și a fost produs de Alin Răuțoiu.

Volumul „Diferențe: experiențe personale și dinamici intracomunitare” a fost scris în cadrul proiectului „Împreună la școală și în comunitate”, proiect derulat de Asociația Politeia în parteneriat cu Școala Gimnazială nr.1 Ciorogârla, Structura Școala Gimnazială nr. 2 Dârvari și Primăria Ciorogârla cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-202; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

#haide #ActiveCitizensFund #Romania #activecitizens #EEANorwayGrants

Contact: Cătălina Hirean - Nr. de telefon: 0745 321 930

Link event Facebook: https://fb.me/e/2OBIeSc9w

Link podcast: https://impreuna.politeia.ro/podcast/

___________

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

 

Despre Politeia

 

Politeia este un ONG înființat în octombrie 2014 cu scopul de a contribui la îmbunătățirea educației în România. Politeia reprezintă o încercare de a înțelege problemele educației din România și de a oferi un sprijin celor care doresc să descopere și să se dezvolte independent.

___________

Fragment din carte, text colectiv:

 

Soluții sistemice împotriva perpetuării sărăciei

– un ajutor de la stat cu alimente, cu bani;

– să-i ajute pe oamenii necăjiți cu curentul electric (m-ar mulțumi să am curentul meu și să plătesc factură lună de lună);

– legat de autorități, să înțeleagă că oamenii nu au cum să facă mai mult decât fac deja. Că nu avem cum să fim răI cu toții;

*

Trebuie să fim înțelegători și respectuoși cu toții, să înțelegem oamenii săraci, nevoiași șI nefericiți fiindcă nu avem posibilități.

Aș vrea ca la școală să vorbească frumos cu copiii, să-i înțeleagă când nu-și fac temele și să-I ajute să ajungă ceva în viață. Dacă o să fie școala frumoasă și primitoare pentru toți copiii noștri, așa o să meargă ei mai departe, o să continue să învețe.

Ar fi o bucurie mare pentru mine ca mamă să văd cum termină școala și liceul copiii mei frumoși și sănătoși.