Între 13 și 19 martie 2017 Festivalul Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania ajunge la ediția cu numărul 10.


2017 a început cu lumea în stradă – atât în România, cât și în afara granițelor – cu frigul în oase și cu frica pe umăr. One World Romania vorbește prin documentarele selectate despre fricile oamenilor – ale celor care se baricadează în casă sau ale celor care se răzvrătesc, până la urmă ale noastre ale tuturor.

Au numit prima secțiune a festivalului de anul acesta „Animale politice” și au reunit aici filme care radiografiază ce înseamnă sa fii politician, simplu alegător, victimă sau complice al schimbărilor politice.

A doua secțiune a Festivalului One World Romania la cea de-a 10-a ediție îi prezintă pe cei care merg împotriva curentului, pe cei cărora nu le este frică.

„Ministerul groazei” este numele altei secțiuni de la One World Romania 10, o secțiune ale cărei filme vorbesc despre frica de supraveghere. Cele trei documentare incluse aici sunt toate argumente solid construite, demonstrații făcute cu răbdare și lecții de luciditate civică.

Încă 5 alte secțiuni completează selecția celei de-a zecea ediții a Festivalului One World Romania, însă asupra lor încă pleanează misterul. 

Nu uitați că între 13 și 19 martie ne înfruntăm împreună fricile la:

  • Cinema Eforie
  • Union
  • Elvire Popesco
  • Sala Horia Bernea – Cinema Muzeul Țăranului
Pentru mai multe informații specifice legate de documentarele care urmează a fi proiectate, precum și alte detalii despre festival, vă invităm să urmăriți pagina oficială a festivalului sau pagina de Facebook.