Asociația Sfera Timișoarei, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și al Consiliului Județean Timiș, împreună cu Liceul Teoretic Special „Iris”, Colegiul Național C.D. Loga, In-tuition.ro, Editura Humanitas și librăriile Cărturești, a demarat un proiect digital prin care cincizeci de cărți de referință din literatura română și tot atâtea lecții de literatura română sunt înregistrate în format audio/video și urcate pe website-ul și aplicația eLibrăria.
Aplicația conține cărți audio din programa pentru bacalaureat, urmând ca anul acesta, cu sprijinul finanțatorilor, să adăugăm și lecțiile de română pe care ne-am propus să le înregistrăm. Prima lecție de română este coordonată de prof. univ. dr. Adriana Babeți, pe marginea romanului Femeia în roșu, scrisă de Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș.
Aplicația este GRATUITĂ și poate fi descărcată din Google Play și App Store pe orice tip de telefon.
Cărțile audio se adresează în primul rând elevilor cu deficiențe de vedere, dar și tuturor elevilor care acum se află acasă și trebuie să-și găsească resurse educaționale digitale.
La realizarea aplicației participă activ elevii de la Colegiul Național C.D.Loga din Timișoara, sub coordonarea D-lui Director Milin Tihomir și a D-nei Directoare Violeta Craina, care au parcurs deja atelierele de comunicare și public speaking pentru a se pregăti să înregistreze chiar ei cărțile selecționate.
În perioada de față, ateliere de înregistrare se desfășoară on-line.
Ilustrația grafică a aplicației este și ea asigurată de grupul de elevi de la clubul LogArt, de la Colegiul Național C.D.Loga, sub coordonarea artistului Sorin Scurtulescu.
Mulțumim Liceului Teoretic Special „Iris” din Timișoara, unde sub îndrumarea D-nei Directoare Ileana Laszadi, se vor desfășura ateliere de audiție de carte românească începând cu luna septembrie, deocamdată în regim on-line.
Cu sprijinul Editurii Humanitas și al d-lui prof. univ. Sorin Alexandrescu, vom putea publica în format audio opere literare scrise de Lucian Blaga și Mircea Eliade, o premieră în peisajul cultural actual.
Librăriile Cărturești ne vor pune la dispoziție edițiile recomandate ale cărților pe care le înregistrăm, iar în viitor, la sediile librăriilor Cărturești vom organiza ateliere de literatură pentru elevi, cu scopul de a încuraja lectura de carte românească în rândurile liceenilor.
Un proiect de intervenție culturală realizat de Asociația Sfera Timișoarei cu sprijinul S.C.In-Tuition.ro, Editura Humanitas și SC Szucsik Media.
Parteneri: Colegiul Național C.D.Loga, Liceul Teoretic Special Iris, Cărturești, Stația de cafea
Parteneri media: Radio România Timișoara
Co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Consiliul Județean Timiș.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite.
Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.