În cadrul programului cultural Timișoara Capitală Europeană a Culturii, Teatrul Basca prezintă în lunile septembrie - noiembrie, Festivalul in : v z b l care anul acesta a ajuns la cea de-a treia ediție.
Am pregătit un program cultural divers și bogat, cu spectacole invitate din Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Slovenia, Polonia, Serbia, și din România – Sibiu, Cluj și București, cu rezidențe artistice și o proiecție de film. O parte din producțiile artistice prezentate sunt accesibilizate pentru publicul nevăzător, persoanele surde sau persoanele cu diferite alte dizabilități, dar sunt potrivite și pentru publicul general.
La fel ca în fiecare an, in : v z b l este un festival care își propune să facă vizibil ceea ce este invizibil, promovând valori precum dialogul, înțelegerea, respectul și solidaritatea. Vocile diferitelor grupuri vulnerabile, „invizibile”, sunt adesea neauzite sau chiar nerostite. Prin acest festival creăm contextul care să le permită să se auto reprezinte și să își facă vocea auzită în comunitate.
”Cu fiecare an care trece, in : v z b l devine tot mai mare, mai vizibil, mai accesibil diferitelor categorii de public, și cu mai multe mesaje de transmis publicului. Toate spectacolele din program sunt pe teme sociale, actuale, care ne privesc pe toți și care ne pot face viața mai bună dacă le oferim atenția sau înțelegerea cuvenită. Trebuie doar să ne deschidem mințile și sufletele și să lăsăm să ne atingă tot ceea ce doresc acești artiști să ne spună. Sunt aici, sunt pentru noi și alături de noi, haideți să îi ascultăm.” Ana Maria Ursu - actriță, regizoare și coordonatoarea Teatrului Basca.
Programul lunii septembrie aduce șase spectacole care vor avea loc în diferite spații din Timișoara.
Festivalul in : v z b l debutează duminică în 11 septembrie de la ora 18.00 cu spectacolul ”Frogtales” al grupului interetnic de romi și neromi Independent Theater Hungary. Spectacolul prezintă viețile a trei generații ale unei familii de romi, printr-o metaforă a broaștei, pentru că în Portugalia, broaștele din ceramică expuse în fața magazinelor indică locul unde romii sunt indezirabili.
În 15 septembrie, în Parcul Regina Maria, va fi prezentat spectacolul ”Ce-am avut. Ce ne-au dat.” produs de Teatrul Basca, o cercetare artistică a fenomenului migranților și a valurilor de refugiați care au ajuns în România în ultimii ani.
În 16 septembrie la Teatrul Basca din Piața Traian va avea loc reprezentația ”Body Confessions” semnată de artistul Alexander Zain din Serbia. Spectacolul de dans vorbește despre introspecția personală pe care fiecare o are cu corpul său, dar și despre aspectele exterioare ale modului în care corpul și imaginea corporală sunt percepute de societate.
În 17 septembrie în Piața Traian, va fi prezentat spectacolul ”Închide ochii și-ai să vezi mai bine” al Asociației Școala de Joacă din București, o piesă de teatru de animație cu păpuși, adaptată publicului cu diferite dizabilități.
În 23 septembrie, Asociația Actors For Future dn Ucraina prezintă spectacolul ”We will not get used to war” în Piața Sfântul Gheorghe. Un performance foarte vizual, cu muzică live, având la bază povești reale pe tema războiului din Ucraina.
Ultimul eveniment din programul lunii septembrie va avea loc în 24 septembrie, la Cinema Victoria. ”Terapia Gorgo” este un spectacol produs de Teatrul Basca, o comedie neagră despre niște vremuri triste și gri, într-o țară aflată în miezul unei Epoci de Aur, în care la robinete nu curgea lapte și miere. Ci apă cu rugină.
Spectacolele invitate la Festivalul in : v z b l din acest an au fost selectate în urma unui apel internațional adresat artiștilor și companiilor de artă, și au fost alese pe baza valorilor festivalului. Astfel punem reflectorul pe diferite problemele sociale care ne înconjoară, și aducem în atenția publicului spectacole bune de digerat, de simțit și analizat.
Programul complet al festivalului se găsește pe site-ul Teatrului Basca.
Festivalul in : v z b l este organizat de Asociația Solidart prin Teatrul Basca, în cadrul programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii, și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de proiecte.