Art Factory este o initiativa a Asociatiei Fara Nume, parte a proiectului curatorial itinerant Galeria Nomada si este un eveniment ce are ca scop aducerea in constiinta sociala a sortii cladirilor de patrimoniu lasate prada timpului si a locurilor industriale dezafectate.


Majoritatea oraselor din Romania nu au o cultura a patrimoniului. Nu exista o legislatie care sa apere casele de patrimoniu si nici un interes pentru salvarea lor, deoarece lasarea lor in mainile timpului se dovedeste, de cele mai multe ori, o afacere foarte profitabila.

Prin proiectul ArtFactory, incercam sa revitalizam/reanimam spatiile abandonate si sa le redam cateva ultime zile demne, prin organizarea unor evenimente culturale ce au ca scop, daca nu recuperarea, macar reactivarea temporara a acestor spatii pasive ce se afla pe o cale sigura catre disparitie.

In consecinta, vom organiza prima editie a festivalului in zona industriala abandonata a Brasovului, in cadrul caruia vom avea invitati 25 de artisti tineri ce vor realiza o serie de lucrari si instalatii pentru acest eveniment. De asemenea vom organiza workshop-uri in cadrul proiectului nostru educational Thinkering si o serie de ateliere creative cu tema artistica sustinute de membrii Asociatiei Fara Nume si a Clubului Ilustratorilor.

Toate aceste activitati vor fi insotite de concerte sustinute de muzicieni ai avangardei romanesti ce vor incheia fiecare seara de festival.

Evenimentul va dura 4 zile si se va desfasura in perioada 30 iulie - 2 august, 2015.

Pentru mai multe detalii, puteti verifica pagina noastra web:
http://www.asociatiafaranume.org/

Si paginile noastre de Facebook:
https://www.facebook.com/ArtFactoryFest
https://www.facebook.com/asociatiafaranume