Casa Artelor Dinu Lipatti continuă Luna Iubirii, sărbătorind Ziua Dragobetelui, cu cea de-a XIV-a ediție a Programului „Lipatti Special” dedicat persoanelor cu nevoi speciale și însoțitorilor acestora, transmițând în Premieră online pe pagina noastră de Facebook un Recital Extraordinar de muzică românească de dragoste cu traducere în limbaj mimico-gestual realizată de membrii Asociației Naționale a Surzilor din România.
În tradiția românească, Dragobetele este divinitatea iubirii, asemenea lui Cupidon din mitologia romană sau Eros din mitologia greacă. Numit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, Dragobetele este un zeu tânăr al dacilor, fiul Babei Dochia, protectorul păsărilor, sărbătorit la data de 24 februarie în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Transilvania, fiind un simbol al fertilității și al renașterii.
Evenimentul a avut loc în anul 2020 în Salonul de muzică al Casei Lipatti, iar acum vă oferim ocazia să revedeți Recitalul Extraordinar cu piese celebre din repertoriul Mariei Tănase și alte bijuterii muzicale românești, în interpretarea actriței Irina Sârbu, a pianistului Puiu Pascu și a contrabasistului Ciprian Parghel, sâmbătă, 20 februarie 2021, de la orele 19:00.
În funcție de repertoriul pe care îl abordează, Irina Sârbu își modelează vocea cu un timbru aparte, ușor de recunoscut, conducându-și imaginația improvizatorică în numeroase direcții, fiecare spectaculoasă în felul ei. A concertat atât în țară cât și în străinătate, la New York, Washington, Paris, Atena, Madrid, Viena, Venetia, Bruxelles, Praga, Lisabona, Stockholm, Ierusalim, Milano.
Pianistul Puiu Pascu este un virtuoz al claviaturii, un maestru al improvizației, un compozitor inspirat, un artist în perioada de vârf a carierei, a cărui prezență asigură succesul oricărui Recital. Frenezia și plăcerea cu care cântă, armoniile, ritmurile complexe și complicate, originalitatea abordării pieselor și arderea intensă în procesul interpretativ-creator îl transformă pe Puiu Pascu într-un artist – unicat în pesiajul jazz-istic românesc.
Absolvent al secției de jazz în cadrul Conservatorului Regal din Bruxelles, Ciprian Parghel a colaborat cu artiști de mare reputație internațională precum Archie Shepp, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, Paolo Radoni și de nenumărate ori, în formula de trio-familie, „Anca Parghel și fii”. Este apreciat ca fiind cel mai valoros contrabasist al generației sale, dovedind, la fiecare concert atât măiestria și controlul absolut asupra instrumentului cât și o inspirație muzicală de excepție.
Conceptul Programului Lipatti Special Ediția a XIV-a aparține aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.
Partener media principal: Romantic FM
Parteneri media: Agerpres, #centruldepresa.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Observatorul Cultural