Ca în fiecare an, luna martie este luna francofoniei, iar 20 martie este Ziua Internațională a Francofoniei. Cu această ocazie Institutul Francez din România (IFR), împreună cu partenerii săi, propune publicului un program variat și plin de surprize! Pe tot parcursul lunii martie, filialele Institutului din București, Iași, Cluj și Timișoara organizează peste 40 de concursuri, expoziții, ateliere de creație și benzi desenate, webinarii, quiz-uri, recitaluri muzicale și mese rotunde. În contextul sanitar actual, majoritatea acestor evenimente se vor desfășura online.
În acest an tema lunii francofoniei este „Femei francofone, femei rezistente”. Numeroase evenimente vor fi dedicate drepturilor femeilor și locului lor în societate în acest început de mileniu. Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, pe 8 martie 2021 a fost organizată o conferință despre lupta împotriva traficului de persoane în scopul exploatării sexuale și o dezbatere privind participarea femeilor la viața politică și economică, cu participarea doamnei Anca Dragu, președinta Senatului României, și a ES doamna Laurence Auer, ambasadoarea Franței în România. La aceste evenimente au fost asociate organizațiile societății civile angajate în promovarea drepturilor femeilor. Multe dintre evenimentele Lunii Francofoniei sunt destinate şi tinerilor.
În data de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei, pe platforma online a Institutului Francez din România, #ElvireChezVous, vă așteaptă o surpriză: celebra operă Oedipe, compusă de George Enescu după un libret în franceză semnat de Edmond Fleg. Difuzarea online vă este oferită în parteneriat cu Opera Națională București, cu susținerea Ministerului Culturii și a Ministerului Afacerilor Externe ale României.
La București, pe data 23 martie, în prezența Ambasadoarei Franței, Excelența sa Laurence Auer, Institutul Francez celebrează Francofonia cu reprezentanții liceelor bilingve de limbă franceză din toată România. În 25 martie are loc şi ceremonia de patronaj a liceelor biligve din ţară. Toate departamentele IFR București organizează și multe concursuri cu premii care stârnesc un mare interes printre cei care urmăresc activitatea Institutului: concursul „Generația Biodiversitate”, concursul de nuvele distopice, concursul de astronomie sau concursul de desen sunt doar câteva dintre titlurile acestor competiții despre care puteți găsi mai multe detalii în programul de mai jos sau pe paginile de Facebook și Instagram ale IFR. Concursul „FrenchMania sur mon smartphone”, tradiționalul concurs de cântece francofone, va fi organizat în acest an la sfârșitul lunii martie. Printre multe alte evenimente de neratat este și webinarul „140 années de Francophonie roumaine : de George Enescu à nos jours”, cu participarea directorului general al Festivalului Enescu, Mihai Constantinescu și a filosofului Ciprian Mihali.
IFR la Timișoara vă propune, printre altele, un escape game online - „Ma Petite Planète" - și o serie de interviuri - „Pour parler d'Europe” - inițiată în februarie, dar care în martie are invitate femei celebre din spațiul cultural românesc: scriitoarea Ioana Pârvulescu, fotografa Mihaela Noroc, artista vizuală Ana Kun, scriitoarea Adriana Babeți și producătoarea de cinema Ada Solomon, care a primit recent Ursul de Aur la Berlin, împreună cu regizorul Radu Jude, pentru filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc". Toate interviurile pot fi urmărite live sau în reluare aici: https://www.facebook.com/watch/122715634473237/725457868138086
IFR la Cluj lansează concursul de traduceri „Mot à monde” și organizează hackatonul #REplasticHack care caută soluții inovatoare pentru reducerea utilizării materialelor plastice. IFR Cluj lansează și o serie de dezbateri și ateliere despre industriile culturale și creative. Prima dezbatere este dedicată benzilor desenate și reunește creatori și editori francezi și români. Un atelier, avându-i ca invitați pe Marius Chivu, scriitor și Adrian Botez, redactor șef Polirom, va fi dedicat strategiilor de scriere și publicare. Nu ratați nici cele două expoziții care vor avea loc în „La Cave”, un spațiu inconturnabil în peisajul cultural clujean.
IFR la Iași rămâne fidel renumelui poetic al orașului „celor șapte coline” prin organizarea festivalului „Primǎvara poeţilor” în cadrul căruia vor avea loc mai multe seri de lectură de poezie și un recital de chitară clasică contemporană, „Echos intimes”, al muzicianului Rémi Jousselme. La Iași vor avea loc și atelierele de benzi desenate, organizate de Lectoratul de franceză din oraș.
Programul complet al lunii Fraconfoniei în România poate fi consultat pe site-ul Institutului Francez la adresa:
https://institutfrancais.ro/bucuresti/evenimente/luna-francofoniei-in-romania/